Doi adolescenţi, în vârstă de 17 şi, respectiv 16 ani, au fost arestaţi în legătură cu o anchetă a poliţiei privind încercările de accesare a liniei telefonice antiteroriste din Marea Britanie şi înregistrarea conversaţiilor, relatează
Sky News. Aceste acţiuni au avut loc după ce Scotland Yard a negat că sistemul său informatic a fost piratat, în urma unei înregistrări a unei discuţii telefonice confidenţiale între ofiţeri din departamentul de combatere a terorismului.
Joi, activiştii din cadrul grupării Teampoison au afirmat că au spart sistemul de securitate şi au făcut înregistrarea, care ulterior a fost postată pe YouTube.
Totuşi, directorul de informaţii al Scotland Yard Ailsa Beaton a declarat că este mulţumită că nu a fost niciun atac asupra sistemului intern al Poliţiei Metropolitane.