Bashar al-Assad "este responsabil de morţi, de acte de violenţă, de acţiuni de reprimare, iar vagile lui promisiuni nu mai înşeală pe nimeni", a declarat şeful diplomaţiei britanice într-un mesaj postat pe Twitter.
Potrivit lui Bashar al-Assad, conflictul din Siria este alimentat şi organizat de forţe străine, cu ajutorul "teroriştilor" care colaborează cu reţeaua Al-Qaida. "Asistăm la un conflict între naţiunea siriană şi inamicii săi, între poporul sirian şi criminali", a declarat duminică liderul sirian, denunţând presupuse "tentative de divizare a Siriei".
"Siria nu va depăşi criza actuală fără o mobilizare deplină la nivel naţional", a continuat Bashar al-Assad.
Siria va continua să combată "terorismul" şi, în acelaşi timp, să caute o soluţie politică pentru reconciliere, afirmă preşedintele Bashar al-Assad. "Ne-am întâlnit astăzi, iar suferinţa este copleşitoare pe teritoriul sirian. Nu există niciun motiv de bucurie în contextul în care nu avem securitate şi stabilitate pe străzile oraşelor noastre. Este naţiunea noastră, a tuturor, trebuie să o apărăm", a spus al-Assad.
"Este un conflict al celor care vor să se răzbune pe poporul sirian prin divizarea ţării. Aceştia sunt duşmanii poporului şi duşmanii lui Alah. Iar duşmanii lui Allah vor merge în iad", a continuat al-Assad.
"Suntem într-o situaţie de război real şi trebuie să ne concentrăm pe câştigarea războiului", a spus al-Assad. Preşedintele sirian propune organizarea unei conferinţe de reconciliere cu "cei care nu au trădat Siria". Conferinţa ar urma să fie succedată de formarea unui nou guvern şi de emiterea unui decret de amnistiere generală a rebelilor, catalogaţi drept "terorişti".
"Prima etapă a unei soluţii politice va necesita oprirea finanţării şi înarmării opoziţiei din străinătate, încetarea operaţiunilor teroriste şi restabilirea controlului asupra frontierelor. Nu vom purta dialog cu o marionetă a Occidentului", a spus liderul sirian.
Bashar al-Assad s-a adresat naţiunii în faţa unei mulţimi adunate la Casa de Cultură şi Artă din centrul Damascului. Siria se confruntă, de aproape doi ani, cu un conflict civil soldat, conform estimărilor Naţiunilor Unite, cu aproximativ 60.000 de morţi.