Rusia ar fi catalogat Marea Britanie drept "doar o insulă mică, nimeni nu-i dă atenţie" joi seara, în timp ce liderii lumii discutau în contradictoriu despre o intervenţie militară plănuită împotriva regimului de la Damasc, relatează Daily Mail online, potrivit Mediafax.
Daily Mail scrie că, într-un atac uluitor, preşedinţia rusă a ironizat mărimea şi influenţa Marii Britanii, lăudându-se că oligarhii sovietici au "cumpărat Chelsea". Însă oficiali ruşi au dezminţit imediat afirmaţiile - atribuite lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Cu toate acestea, incidentul de la summitul G20 găzduit de Rusia, relevă tensiuni demne de Războiul Rece, produse de disputa cu privire la intervenţia în Siria, comentează publicaţia.
Atacul la adresa Marii Britanii a avut loc după ce premierul britanic David Cameron a pledat în continuare pentru o intervenţie în Siria, în pofida votului negativ al Parlamentului britanic de săptămâna trecută, anunţând că Londra deţine proba unui atac chimic la periferia Damascului.