Antena 3 CNN Externe Marea Britanie, în carantină prelungită până pe 19 iulie, cel puțin. Noi simptome comune ale variantei Delta de COVID

Marea Britanie, în carantină prelungită până pe 19 iulie, cel puțin. Noi simptome comune ale variantei Delta de COVID

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 14:42 14 Iun 2021 Modificat la 21:16 14 Iun 2021
o_1f8558dh115jb1urgt8198p1m1rb.jpg
Sursa foto: hepta

Cele mai multe restricții care se aplică în prezent vor rămâne în vigoare în perioada de carantină prelungită. 

Prelungirea va permite mai multor persoane să primească doza de rapel, în condițiile creșterii cazurilor provocate de varianta Delta a coronavirusului, detectată pentru prima dată în India.

Pe de altă parte, industriile afectate de carantină au reacționat deja înainte anunțului oficial.

Asociația patronală britanică a cluburilor de noapte a avertizat că va contesta în instanță orice prelungire a regulilor de carantină, insistând că impactul acestora asupra afacerilor este "catastrofal".

De asemenea, reprezentanții industriei ospitalității spun că întârzierea ridicării restricțiilor riscă să arunce în faliment mii de companii.

Prelungirea restricțiilor afectează, de asemenea, și planurile de nuntă a mii de cupluri, notează BBC

Concret, prelungirea carantinei anti-COVID în Marea Britanie are următoarele efecte:

  • Teatrele și locațiile de divertisment vor putea funcționa la o capacitate maximă de 50%
  • Cluburile de noapte vor rămâne închise
  • Competițiile sportive vor putea primi un număr limitat de spectatori
  • Întâlnirile în spațiu în închis sunt permise pentru cel mult șase persoane sau membrii a două gospodării
  • Barurile și localurile vor permite grupurile formate din maximum șase persoane sau din două gospodării, indiferent de număr
  • Va fi în continuare recomandată munca de acasă
  • Se recomandă în continuare precauție la contactele fizice cu prietenii și familia

Marea Britanie, în pragul valului trei al pandemiei

Guvernul britanic a examinat datele de specialitate pe parcursul  ultimelor două săptămâni, înainte de a decide amânarea ridicării restricțiilor pe 21 iunie.

Experții au semnalat însă, recent, o creștere a cazurilor de infectare cu COVID, în ciuda faptului că autoritățile din Regatul Unit au reușit să vaccineze complet mai mult de jumătate din populația adultă.

Astfel, datele indică o creștere cu două treimi a infectărilor, cu aproape 6.300 de cazuri noi raportate vineri.

Creșterea recentă a cazurilor în Marea Britanie este imputată variantei de coronavirus depistată prima oară în India, numită în prezent varianta Delta, după noul sistem de nume al OMS.

Potrivit specialiștilor, această variantă este cu 50% mai contagioasă iar Regatul Unit se află deja în etapa timpurie a valului trei al pandemiei de coronavirus.

Noi simptome comune de COVID, în contextul în care varianta Delta devine prevalentă

Tusea, febra, pierderea mirosului și a gustului rămân simptome comune ale bolii provocate de COVID-19.

În Marea Britanie însă manifestările cele mai comune sunt durerile de cap, durerea în gât și secrețiile nazale abundente.

Potrivit surselor medicale, tinerii care contractează varianta Delta resimt boala ca o răceală mai severă însă rămân contagioși și îi pot pune pe alții în pericol.

"Oamenii pot să creadă că este doar o răceală de sezon și să meargă în continuare la petreceri, unde pot transmite virusul la încă șase persoane. Asta amplifică enorm problema. Se poate simți ca o răceală mai rea sau ca o problemă de dispoziție, însă e bine să rămâi acasă și să-ți faci un test", spune Tim Spector, care desfășoară un studiu privind simptomatologia COVID.

×
x close