Marco Rubio, viitorul șef al diplomației americane, desemnat în funcție de Donald Trump, l-a numit direct „dictator” pe Kim Jong Un, liderul nord-coreean, într-o aparentă diferență de opinie față de viitorul președinte al SUA, care a avut o relație personală bună cu regimul de la Phenian pe parcursul primului său mandat.
El a declarat, miercuri, însă, în audierile de la Senat pentru confirmarea în postul din administrația americană, că SUA depun un efort la maximum pentru a evita o criză în peninsula coreeană.
„Aveţi un dictator în vârstă de aproape 40 de ani care trebuie să găsească cum să-şi păstreze puterea restul vieţii”, a declarat Marco Rubio în audieri într-o comisie din Senat.
„El vede armele nucleare drept poliţa sa de asigurare pentru a rămâne la putere şi acesta este un lucru atât de important pentru el încât niciun număr de sancţiuni nu l-a descurajat să dezvolte această capacitate nucleară”, a adăugat Rubio.
„Ce putem noi să facem pentru a împiedica o criză, fără să încurajăm alte state să încerce să-şi dezvolte propriul program de arme nucleare? Este soluţia la care vrem să ajungem”, a declarat Marco Rubio.
Donald Trump şi Kim Jong Un s-au întâlnit în trei rânduri, prima oară la un summit istoric, în iunie 2018, la Singapore.
Însă negocierile pentru o eventuală dezarmare nucleară a Coreei de Nord n-au progresat cu adevărat niciodată după fiasco-ul celui de-al doilea summit, în februarie 2019, la Hanoi.
Marco Rubio a salutat, miercuri, abordarea lui Donald Trump, adăugând, însă, că el face parte din epoca „persoanelor foarte sceptice” faţă de meritele acesteia.
„Până la urmă, el nu a ajuns la un acord de durată. Însă a reuşit (...) să oprească testele de rachetă. Asta nu a oprit dezvoltarea programului, dar cel puţin a calmat situaţia”, a adăugat el.
Primul preşedinte american în funcţie care s-a întâlnit cu un membru al dinastiei Kim, Donald Trump întreţinea o relaţie epistolară binecunoscută cu dictatorul nord-coreean.
Kim „îmi spune totul. El mi-a spus totul”, îi declara miliardarul jurnalistului de investigaţie Bob Woodward, care-l citează în cartea sa „Rage”, publicată în 2020.