Antena 3 CNN Externe Marcel Ciolacu: Rusia nu va ataca România pentru că nu-și permite s-o facă

Marcel Ciolacu: Rusia nu va ataca România pentru că nu-și permite s-o facă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:27 17 Iul 2024 Modificat la 22:55 17 Iul 2024
marcel ciolacu Inquam Photos Octav Ganea
Premierul Marcel Ciolacu. Sursa foto: Inquam Photos, Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu susține că România este o țară sigură, care nu va fi atacată nici de Rusia, nici de altă țară.

Ciolacu a reacționat astfel la ultimele mesaje rostogolite de propaganda moscovită și a comentat că insistența acesteia cu privire la capabilitățile de atac ale Federației Ruse face parte din războiul hibrid al puterii de la Kremlin.

"România nu va fi atacată. România este o țară sigură. Vă spun acest lucru pentru că, în primul și în primul rând, Rusia nu-și permite să atace România. România nu va fi atacată de către Rusia și de către nimeni altcineva", a declarat el, miercuri seară.

"Suntem într-un război la frontieră și este normal ca la televiziunea din Rusia să se vorbească tâmpenii. Ce vreți, să ne laude în Rusia? E și un război al comunicațiilor, e un război hibrid, cu fake news", a adăugat el.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a semnalat, miercuri, că televiziunea rusă de stat amenința în mod deschis cu atacarea capitalei României, dar a estimat, la rândul său, că această amenințare nu este una realistă.

"Să luăm această amenințare ca pe o reamintire a faptului că dușmanul nostru se află în altă parte, nu printre noi, românii", a spus Ciucă.

El a adăugat că fiecare politician din România ar trebui să înțeleagă acest lucru și să protejeze unitatea și stabilitatea țării.

×
x close