Antena 3 CNN Externe Marcel Ciolacu, despre vizita în Israel: Există o îngrijorare în rândul comunităţii româneşti din Israel

Marcel Ciolacu, despre vizita în Israel: Există o îngrijorare în rândul comunităţii româneşti din Israel

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 20:27 06 Sep 2024 Modificat la 20:28 06 Sep 2024
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, prim-ministrul guvernului României. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Sibiu, despre vizita în Israel, că există o îngrijorare în rândul comunităţii româneşti din Israel, el precizând că dintre ostaticii rămaşi, doi au cetăţenie română şi cetăţenie israeliană, patru erau în procedură de obţinere şi a cetăţeniei române.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat despre concluziile vizitei de lucru pe care a avut-o în urmă cu o zi, în Israel, că „s-a vorbit foarte mult despre industria de apărare”.

„Ştim cu toţii cât de dezvoltată şi ce tehnologie de vârf are Israelul în acest domeniu. Sunt nişte companii de renume”, a precizat premierul.

Şeful guvernului a mai spus că „există o îngrijorare în rândul comunităţii româneşti din Israel”.

„Mai mult, din ostaticii rămaşi, doi au cetăţenie română şi cetăţenie israeliană, patru erau în procedură de obţinere şi a cetăţeniei române.

M-am întâlnit cu primul ministru (sic!), m-am întâlnit preşedintele statului Israel, cu preşedintele parlamentului, Knessetului. Nu a existat instituţie în care să intru împreună cu colegii mei fără să întâlnesc cel puţin o persoană care să nu îmi spună că părinţii i s-au născut în România (…) sunt din Neamţ, din Iaşi.

Este o legătură foarte strânsă între România şi Israel”, a afirmat premierul.

Ciolacu a mai spus că vor continua să monitorizeze situaţia din Orientul Mijlociu, situaţie cu o nouă criză de securitate, după criza de securitate cu războiul din Ucraina.

×
TOP articole
x close