Antena 3 CNN Externe Mapamond VIDEO Panică într-un tren în Italia din cauza unui șarpe. Incidentul a dat peste cap traficul feroviar câteva ore

VIDEO Panică într-un tren în Italia din cauza unui șarpe. Incidentul a dat peste cap traficul feroviar câteva ore

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:14 07 Mar 2025 Modificat la 12:16 07 Mar 2025
Un sarpe incolacit
Corpul Silvic Ancona a fost imediat activat și s-a urcat în tren, dar nu a reușit să captureze animalul, care a reuşit să se ascundă în gurile de aerisire ale trenului. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

La bordul unui tren de mare viteză Frecciarossa 8814, care circula pe ruta Lecce – Milano, în Italia, a avut loc un incident neobişnuit, care a dus la îngreunarea traficului feroviar şi la întârzieri semnificative ale trenurilor. Un şarpe a fost descoperit de călători într-unul dintre vagoane.

Trenul plecase din localitatea Lecce la ora 5:55 și ar fi trebuit să ajungă la Milano la 14:25, dar a fost oprit în stația din Ancona, unde echipele de intervenție au început imediat căutările pentru a captura reptila. Corpul Silvic Ancona a fost imediat activat și s-a urcat în tren, dar nu a reușit să captureze animalul, care a reuşit să se ascundă în gurile de aerisire ale trenului, relatează presa din Italia.

Compania feroviară a decis să anuleze trenul din motive igienico-sanitare, iar călătorii au fost îndrumaţi să ia alte curse pentru a-și continua drumul spre destinațiile planificate.

Astfel, după o staţionare de două ore, trenul a plecat complet gol spre Milano, unde probabil că va trebui demontat întreg sistemul de ventilaţie pentru a extrage șarpele.

Cum a apărut reptila în tren este un fapt care deocamdată rămâne necunoscut, însă momentul a fost surprins într-un scurt videoclip realizat de un pasager înainte de a părăsi trenul.

 

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cum a ajuns șarpele la bordul trenului și dacă există riscuri similare pentru alte curse feroviare.

×
x close