Antena 3 CNN Externe Mapamond Victorie istorică: Despăgubiri de 42 mil. dolari pentru pentru 3 foști deținuți din închisoarea Abu Ghraib care au fost torturați

Victorie istorică: Despăgubiri de 42 mil. dolari pentru pentru 3 foști deținuți din închisoarea Abu Ghraib care au fost torturați

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 15:09 13 Noi 2024 Modificat la 15:09 13 Noi 2024
inchisoarea abu ghraib din bagdad irak
Deținuții erau dezbrăcați și legați cu lese. Foto: Getty Images

Un juriu federal a decis marți acordarea de despăgubiri în valoare totală de 42 de milioane de dolari pentru trei bărbați irakieni care au fost torturați la închisoarea Abu Ghraib din Bagdad în urmă cu peste două decenii - considerând un contractor al guvernului american responsabil pentru contribuția la abuzuri, notează CNN.

Hotărârea provine dintr-un proces intentat în 2008 în numele foștilor deținuți împotriva companiei de apărare CACI Premier Technology Inc. cu sediul în Virginia, potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Drepturi Constituționale - organizația care îi reprezintă pe reclamanți.

Reclamanții au susținut că societatea a fost angajată de guvernul SUA, după invazia SUA în Irak, pentru a furniza servicii de interogare la Abu Ghraib, un centru de detenție al armatei americane unde deținuții irakieni au fost torturați cu brutalitate.

Reclamanții, Suhail Al Shimari, directorul unei școli gimnaziale, Asa'ad Zuba'e, un vânzător de fructe, și Salah Al-Ejaili, un jurnalist, au primit fiecare 3 milioane de dolari în daune compensatorii și 11 milioane de dolari în daune punitive, potrivit comunicatului și documentelor judiciare.

„Victoria nu este doar pentru cei trei reclamanți în acest caz împotriva unei corporații”, a declarat Al-Ejaili în comunicat. „Victoria este o lumină strălucitoare pentru toți cei care au fost oprimați și un avertisment puternic pentru orice companie sau contractant care practică diferite forme de tortură sau abuz”.

Deținuții erau dezbrăcați și legați cu lese

Reclamanții au susținut că CACI a încălcat legea internațională prin faptul că a detașat gardieni care au torturat prizonieri, potrivit comunicatului.

Pe parcursul a 16 ani, compania a încercat să obțină respingerea cazului de peste 20 de ori înainte ca acesta să fie judecat pentru prima dată în aprilie. Avocatul companiei a dat vina pentru cazurile de abuz pe poliția militară americană, pe care a catalogat-o drept „o adunătură de mere stricate”.

Cazul a fost rejudecat în ultimele săptămâni după ce juriul nu a reușit să ajungă la o decizie unanimă la începutul acestui an.

CNN a contactat CACI pentru comentarii. Compania a emis o declarație în care își exprimă dezamăgirea față de verdict și intenția de a face apel.

Rapoartele privind maltratările și abuzurile pe scară largă de la Abu Ghraib au ieșit la iveală în urmă cu peste 20 de ani, când fotografii apărute în presă arătau deținuți dezbrăcați, legați cu lese și pozând în piramide umane.

În procesul din aprilie, Al-Ejaili, care a cerut azil în Suedia, și-a amintit că a suportat umilințe, bătăi și tortură psihologică sub lumini orbitoare și muzică la maximum - fiindu-i practic imposibil să doarmă.

Este pentru prima dată când supraviețuitori ai „regimului de tortură post-9/11” al guvernului SUA au depus mărturie într-o sală de judecată, a declarat Centrul pentru Drepturi Constituționale, calificând rezultatul drept „istoric”.

×
x close