Un ziar vechi din anul 1912, în care se relatează despre așteptarea agonizantă a familiilor pasagerilor de la bordul Titanicului după scufundarea acestuia, a fost descoperit într-un șifonier dintr-o casă din Anglia, relatează CNN. Datat 20 aprilie 1912, exemplarul din ziarul The Daily Mirror prezintă, pe prima pagină, două femei din Southampton, orașul din care a plecat Titanicul cu destinația New York. Cele două femei au fost fotografiate în timp ce așteptau publicarea unei liste cu supraviețuitori.
„Una dintre miile de tragedii care au făcut scufundarea Titanicului cea mai oribilă din istoria lumii”, se arată în titlul de pe prima pagină.
Când vasul RMS Titanic a plecat din port pe 10 aprilie 1912, el era cel mai mare vas de călători din istorie și era considerat „de nescufundat”.
Doar patru zile mai târziu, primul voiaj al Titanicului se transforma într-o tragedie internațională după ce vasul a lovit un aisberg în Atlanticul de Nord la ora locală 23:40. Vasul, care s-a scufundat în mai puțin de trei ore, nu avea la bord suficiente bărci de salvare pentru cei aproximativ 2.200 de pasageri.
Ziarul a fost descoperit într-un șifonier în timp ce se făcea golirea unei case ce urma să fie scoasă la licitație. Se crede că ziarul a stat acolo vreme de mai mult de un secol.
„Dintre cei 903 de membri ai echipajului de pe Titanic, doar 210 au fost salvați. Asta înseamnă tragedie peste tragedie pentru Southampton, acolo unde majoritatea acestor oameni locuiau. Din cauza acestui groaznic dezastru, mamele au rămas fără copii, soțiile fără soți și tinerele fete fără iubiți.
Ieri a fost zi teribilă în istoria orașului nostru, deși a fost cea care a încheiat suspansul. O listă cu cei salvați a fost pusă la intrarea în birourile companiei White Star, iar mamele și soțiile, care încă mai sperau, au citit numele doar ca să afle că cele mai mari frici ale lor s-au împlinit.
Pentru unii, desigur că lista a venit cu vești grozave, însă și ei și-au înăbușit bucuria în prezența supărării profunde a prietenilor și vecinilor”, se arată pe prima pagină a ziarului.
În interior, ziarul prezintă pe două pagini o galerie și o listă cu cei care s-au aflat la bordul vasului.
Charles Hanson, proprietar al Hansons Auctioneers, firma de licitații care vindea casa în care s-a găsit ziarul, scrie pe site-ul acesteia că obiectul a fost găsit în timp ce proprietatea era pregătită de vânzăre. E vorba de o casă din orașul Lichfield, în Staffordshire.
„Ziarul a fost găsit grație bunicii clientului nostru. Ea păstra ziare care marcau evenimente majore, precum încoronarea regelui George al V-lea în 1911 sau scufundarea Titanicului”, a declarat el.
Hanson a descris ziarul, vândut pentru 34 de lire sterline, drept „o valoroasă bucată de istorie socială”. „Ne aduce aminte de multele familii îndoialite, de prieteni, de mame inconsolabile, de tați, de soții”, a mai spus el.