Un tânăr de 25 de ani care a fost declarat mort și care urma să fie incinerat în India, la sfârșitul săptămânii trecute, și-a recăpătat cunoștința chiar pe rugul funerar.
Rohitash Kumar, de 25 de ani, care este surdo-mut, a fost declarat mort într-un spital din statul Rajasthan, vestul Indiei, fără o examinare post-mortem, potrivit The Times of India.
S-a trezit, însă, pe rugul funerar, iar familia l-a dus înapoi la spital unde, din păcate, a murit a doua zi.
Trei medici care i-au declarat inițial decesul la spitalul districtual Bhagwan Das Khetan au fost suspendați. Kumar suferise o criză de epilepsie și a fost declarat mort în timp ce medicii îl resuscitau.
„Situația a fost un miracol”, a declarat un martor care urma să asiste la incinerarea tînărului pentru postul local ETV Bharat. „Am suferit cu toții un șoc. A fost declarat mort, dar acolo a început să respire și s-a dovedit a fi viu.”
Ramavtar Meena, un oficial guvernamental din districtul Jhunjhunu din Rajasthan, a numit calificat incidentul drept „neglijență gravă”.
„Se vor lua măsuri împotriva celor responsabili. Modul de lucru al medicilor va fi, de asemenea, investigat amănunțit”, a spus el.
Meena a mai spus că s-a format o comisie pentru a investiga incidentul.