Un om a murit și patru au fost răniți după ce liftul unei foste mine de aur din Colorado, care acum organizează tururi turistice, s-a blocat. După o operațiune care a durat mai multe ore, 12 persoane au fost salvate, au anunţat autorităţile, citate BBC.
Grupul a rămas blocat timp de câteva ore, joi, în timp ce oficialii au încercat să stabilească în ce mod să îi salveze pe turişti. Guvernatorul din Colorado Jared Polis a confirmat, joi seară, că toată lumea a fost scoasă din mină.
Liftul de la mina de aur Mollie Kathleen, acum o atracţie turistică din apropierea oraşului Cripple Creek, a avut o problemă mecanică la circa 152 de metri adâncime. Defecţiunea a cauzat ”un pericol foarte mare pentru participanţi”, ducând la moartea unei persoane şi rănirea altor patru, a declarat şeriful din comitatul Teller, Jason Mikesell.
Victima decedată şi alte zece persoane, între care cei patru răniţi, au fost scoşi din mină, dar un alt grup a rămas în subteran, la circa 305 metri adâncime, timp de mai multe ore.
Salvatorii au încercat să vadă cum s-a defectat liftul pentru a-I putea scoate la suprafaţă pe cei blocaţi în mină, a relatat Denver Post. Mikesell a afirmat că erau şi alte opţiuni pentru salvare în afara liftului, precum ridicarea lor cu ajutorul funiilor, dar autorităţile au sperat să poată face liftul să funcţioneze din nou. Ultimul astfel de incident a avut loc în 1986, a spus Mikesell.
Autorităţile au comunicat prin radio cu cei blocaţi, dar acestora nu li s-a spus iniţial amploarea problemei pe care o avea liftul, potrivit lui Mikesell, care a adăugat: ”Asta pentru că am vrut ca oamenii să rămână calmi”. Aceştia au avut apă şi atmosfera era considerată una bună, a spus el.
Printre cei blocaţi se afla un membru al firmei de familie care operează mina şi care are experienţă de salvare din mină, a afirmat Mikesell.
Guvernatorul Polis i-a lăudat pe salvatori pentru ”eforturile neobosite”. ”Sunt uşurat că 12 dintre oamenii blocaţi în mina Mollie Kathleen au fost salvaţi în siguranţă”, a afirmat el, într-o declaraţie. ”Condoleanţele noastre familiei şi prietenilor celui care şi-a pierdut viaţa în acest incident”, a adăugat el.
Mina de aur Mollie Kathleen s-a deschis în secolul al XIX-lea şi a fost închisă în anii 1960. Fosta mină organizează acum tururi de vizitare. Site-ul minei arată că un tur durează aproximativ o oră. Vizitatorii coboară la 100 de etaje în subteran. Mina susţine că participanţii la tururi pot vedea bucăţi de aur în stâncă. În subteran există şi un trenuleţ.
”Intrarea în mină este comparabilă cu o călătorie cu liftul”, se arată pe site. Coborârea în puţ durează două minute, la o viteză de circa 5 mile pe oră. ”Poate părea rapid, dar multe dintre lifturile moderne merg cu până la 23 de mile pe oră”, scrie pe site-ul minei.
După ce vizitatorii coboară în mină, ei merg circa un sfert de milă, călătoresc cu trenuleţul şi apoi merg din nou înainte de a reveni la suprafaţă.