Un tânăr din Coreea de Sud a început să mănânce exagerat cu scopul să fie declarat obez și să evite serviciul militar obligatoriu. Judecătorii l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare, scrie BBC.
Bărbatul a fost acuzat de încercare de evitare a serviciului militar obligatoriu prin îngrășare intenționată.
Tânărul de 26 de ani a început să mănânce excesiv înainte de proba fizică înainte de înrolare, a declarat un judecător din Seul. A fost catalogat drept obez, iar asta i-a permis să i se dea un rol într-o agenție guvernamentală și să nu facă antrenamentele fizice.
Bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar un prieten care i-a conceput un regim special prin care cantitatea zilnică de alimente s-a dublat a primit o pedeapsă de șase luni cu suspendare, relatează ziarul Korea Herald.
Toți bărbații apți de muncă din Coreea de Sud cu vârsta de peste 18 ani trebuie să servească în armată timp de cel puțin 18 luni.
Potrivit Korean Herald, inculpatul a fost evaluat ca apt pentru serviciul de luptă în timpul unui examen fizic inițial.
Dar la examenul final de anul trecut, el a cântărit peste 102 kg.