Un zbor KLM a aterizat cu mult înainte de a ajunge la destinație atunci când cabina s-a umplut cu mirosul provenit de la cei 100 de porci aflați în cală.
Un Boeing 787 care a plecat vineri de la Amsterdam spre Mexico City a deviat de la traseu și a aterizat în insulele Bermude, teritoriu britanic de peste mări din Oceanul Atlantic, după șase ore de zbor, potrivit datelor Flightradar24.
Un purtător de cuvânt al Skyport, firma care administrează Aeroportul Internațional LF Wade din Bermuda, a declarat pentru Business Insider că deturnarea a fost cauzată de „mirosul distinctiv a 100 de porci care călătoreau în cală”, spunând că „duhoarea a determinat echipajul să devieze spre Bermuda pentru o pauză de aer curat.”
Acesta a mai precizat că cei 259 de pasageri și echipaj au fost procesați prin serviciul de imigrare și cazați la hoteluri locale, în timp ce porcii au fost îngrijiți de un veterinar local.
„Datorită colaborării excelente dintre KLM, Delta Air Lines și partenerii locali, atât vizitatorii noștri cu două picioare, cât și cei patru picioare sunt în siguranță și bine îngrijiți – chiar dacă aceasta nu a fost chiar vacanța de Crăciun pe care o plănuiseră”, a mai precizat purtătorul de cuvânt..
Skyport a postat un videoclip pe rețelele sociale care arată porcii în timp ce sunt încărcați într-un alt avion.
Potrivit purtătorului de cuvânt și a datelor Flightradar24, avionul era programat să părăsească insulele Bermude la ora 21:40, dar a plecat cu trei ore mai repede și a aterizat în Mexic duminică, în jurul orei 21:00. Asta înseamnă că pasagerii, dar și porcii, au ajuns la destinație cu 26 de ore întârziere.