
Zeci de mii de oameni s-au adunat vineri seara la primăria din Istanbul pentru a treia zi consecutivă, în semn de protest faţă de arestarea primarului Ekrem Imamoğlu, care este principalul opozant al președintelui Recep Tayyip Erdogan. Manifestaţii au fost şi în orașul Izmir, dar şi la Ankara. Potrivit jurnaliştilor de la AP, polițiştii din Istanbul au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii şi, ulterior, au aruncat au tras cu gloanţe de cauciuc.
Turcia fierbe de când primarul din Istanbul a fost arestat Ekrem Imamoğlu, iar vineri seara, sute de mii de oameni au ieşit pe străzile din mai multe oraşe din ţară, în ciuda avertismentului sever al liderului turc că protestele de stradă nu vor fi tolerate.
Jurnaliştii de la AP au titrat că polițiştii din Istanbul au folosit spray cu piper și gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe protestatari să înainteze spre primărie. Studenții susţin că oamenii legii au tras cu gloanțe de cauciuc, dar guvernul a negat acest lucru, potrivit euronews.com.
BREAKING:
— Visegrád 24 (@visegrad24) March 21, 2025
Tens of thousands have taken to streets in Istanbul tonight to protest against the arrest of Istanbul Mayor and Turkey’s main opposition leader Ekrem Imamoğlu
?? pic.twitter.com/cnnCYB2rlz
Furioşi, unii dintre protestatari au aruncat cu fumigene şi pietre spre forţele de ordine.
Liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Ozgur Ozel, a declarat că 300.000 de manifestanţi s-au adunat vineri seara la Istanbul în sprijinul primarului oraşului Ekrem Imamoglu, arestat miercuri dimineaţa pentru "corupţie" şi "terorism".
Ozgur Ozel le-a cerut oamenilor să iasă pe străzi la ora locală 20:30, după iftar (n.r.: masa luată în fiecare seară de musulmani, după apusul soarelui în timpul Ramadanului), "în 81 de provincii şi 973 de districte" ale Turciei, deşi, autorităţile au interzis protestele.
"Invit zeci de mii, sute de mii și milioane să demonstreze pașnic, să ne exprimăm reacția democratică și să ne exercităm drepturile constituționale.
Celor care spun că a chema oamenii în stradă este iresponsabil, le spun următoarele: Nu noi umplem aceste străzi și piețe. Este lipsa voastră de lege și nedreptățile voastre care au scos oamenii în stradă", a spus liderul CHP, conform euronews.com.
Cel puțin 97 de persoane au fost reţinutem după amplele proteste de vineri noaptea din Turcia
Tunurile cu apă şi gazele lacrimogene au fost folosite pentru a dispersa protestatarii din Ankara, dar şi pe cei din Izmir, conform sursei citate. Mii de oameni au mărșăluit în mai multe orașe din Turcia, cerând guvernului să demisioneze, a transmis televiziunea privată Halk TV.
Cel puțin 97 de persoane au fost reținute la nivel național în timpul protestelor, a declarat ministrul de Interne, Ali Yerlikaya.
În presa internaţională au apărut imagini copleşitoare cu protestatarii care scandează sloganuri ostile adresate liderului de la Ankara. Manifestanţii au purtat pancarte pe care sunt scrise numeroase mesaje, printre care se numără: "Drept, lege, justiţie" şi "Nu vă fie frică, poporul este aici".
?NOW: Massive turnout for anti-government protests now in Istanbul, Turkey. Other cities are also seeing large protests. Opposition parties and organizations had vowed beforehand to mobilize "millions." pic.twitter.com/yQi9NgxeBt
— red. (@redstreamnet) March 21, 2025
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a condamnat vineri protestele declanşate de arestarea primarului de opoziţie al Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, şi a dat asigurări că Turcia nu va ceda în faţa "terorii străzii". Liderul de la Ankara a mai precizat că manifestaţiile la apelul opoziţiei vor conduce la "un impas".
"Nu vom tolera nicio tulburare a ordinii publice. Aşa cum nu ne-am înclinat în faţa terorii străzii înainte, nu vom ceda vandalismului acum", a declarat preşedintele turc cu ocazia sărbătoririi Nowruz la Istanbul.
Edilul Ekrem Imamoğlu ar urma să fie desemnat oficial duminică în funcţia de candidat al CHP la alegerile prezidenţiale.
Liderul Partidului Republican al Poporului i-a îndemnat pe oameni să participe duminică la o alegere simbolică –prin intermediul urnelor de vot care vor fi amplasate în întreaga Turcie –, în semn de solidaritate cu primarul Ekrem İmamoğlu.
Analiștii au afirmat că Ekrem İmamoğlu ar putea fi eliminat din funcție și înlocuit, în cazul în care va fi acuzat oficial că este "este capul unei organizaţii criminale ce are drept scop obţinerea de câştiguri materiale", în cadrul anchetei pentru corupţie, respectiv că "ajută PKK" – Partidul Muncitorilor din Kurdistan, considerat drept terorist de Ankara, în cadrul unei a doua anchete.