Părinții din satele sărace indiene plătesc mii de dolari pentru a-și trimite copiii la „școli” care îi pregătesc pentru o viață de infractor. „Profesorii” sunt membri ai bandei și criminali experimentați, scrie South China Morning Post.
Programa include lecții prin care copiii sunt învățați să ajungă gangsteri „profesioniști”.
Trei sate din Madhya Pradesh, India centrală – Kadia, Gulkhedi și Hulkhedi – sunt renumite pentru că învață copiii să fure, scrie NDTV, din India. Părinții își trimit copiii, în jurul vârstei de 12 până la 13 ani, la aceste „școli de hoți” unde se alătură bandelor criminale locale și primesc pregătire de competențe.
„Profesorii” sunt membri ai bandelor și criminali
Programa include furtul din buzunare, smulgerea de bagaje în locuri aglomerate, fuga de poliție și rezistența la bătaie. De asemenea, copiii sunt învățați cum să vândă alcool.
Un loc la o „școală de hoți” îi costă pe părinți între 200.000 și 300.000 de rupii (2.400 până la 3.600 de dolari).
Elevii provin de obicei din familii mai puțin educate și sărace. Ei sunt învățați cum să se integreze în familii bogate și să obțină intrarea la cele mai exclusiviste nunți din înalta societate. De altfel, după un an de școală, adolescenții dau examen de „absolvire”, furând bijuterii la nunta celor bogați.
Se pare că educația interlopă le permite adolescenților să câștige de cinci până la șase ori mai mult decât taxele de școlarizare, iar părinții lor pot primi, de asemenea, o plată anuală de 300.000 (3.600 dolari până la 500.000 de rupii de la șefii bandelor.
Bijuterii de sute de mii de dolari furate de la nunțile bogaților
Poliția spune că peste 300 de copii din astfel de școli au fost implicați în furturi de la invitații prezenți la nunți în India. În 8 august, în timpul unei nunți în Jaipur, un oraș din nord-vestul Indiei, un hoț a furat o pungă cu bijuterii în valoare de 15 milioane de rupii (180.000 de dolari) și 100.000 de rupii în numerar. În martie, un bandit de 24 de ani care a absolvit o școală de hoți a furat o pungă de bijuterii la o nuntă în Gurgaon, nordul Indiei.
Inspectorul de poliție Ramkumar Bhagat a spus că, deoarece majoritatea infractorilor sunt minori, este „extrem de dificil” ca poliția să ia măsuri contra lor.
Persoanele condamnate pentru furt în India riscă până la șapte ani de închisoare și o amendă. Cu toate acestea, sistemul juridic al țării este mai blând atunci când infractorii sunt minori. În plus, și localnicii îi protejează și pe infractorii minori, ceea ce face și mai dificilă acțiunea poliției.
Reacții pe rețelele sociale
Astfel de școli de hoți au atras atenția pe scară largă pe rețelele sociale.
Un observator online a scris: „Acești copii ar fi putut folosi taxele de școlarizare pentru o educație formală. Mediul social sărac este cel care i-a dus la pierzanie”, a scris un utilizator.
„Acești părinți își exploatează copiii pentru a comite infracțiuni pentru bani. Nu merită să fie părinți”, a scris altul.