Antena 3 CNN Externe Mapamond Țara în care șomajul a ajuns la 40% și tinerii adună melci ca să aibă ce mânca

Țara în care șomajul a ajuns la 40% și tinerii adună melci ca să aibă ce mânca

N.B.
1 minut de citit Publicat la 16:14 07 Apr 2025 Modificat la 16:15 07 Apr 2025
Melci vanduti la piata
În lumea modernă melcii sunt consideraţi o delicatesă, dar acum câștigă din nou teren în Tunisia ca alternativă eficientă pentru carnea roșie şi un înlocuitor bogat în proteine. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un număr tot mai mare de tineri tunisieni șomeri caută o nouă modalitate de a-și câștiga existența: strângerea de melci de pe stânci și frunze în pungi mari de plastic pentru a-i duce la piață ca să îi vândă. Din ce în ce mai mulți oameni cumpără melci curăţaţi, deoarece prețul produselor alimentare de bază, în special al cărnii, este ridicat și inaccesibil pentru multe familii. 

Melcii au fost consumați în Tunisia de mai bine de 7000 de ani, potrivit cercetărilor publicate în revista Archaeological and Anthropological Sciences şi preluată de La Repubblica. În lumea modernă melcii sunt consideraţi o delicatesă, dar acum câștigă din nou teren în Tunisia ca alternativă eficientă pentru carnea roșie şi un înlocuitor bogat în proteine, care se combină perfect cu sarea și condimentele.

Melcii reprezintă o salvare pentru mulţi oameni din Tunisia, unde șomajul în rândul tinerilor se situează acum la peste 40%, iar inflația rămâne ridicată, la trei ani după ce a atins cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii. Lipsa oportunităților a alimentat nemulțumirea socială în întreaga țară și, din ce în ce mai mult, migrația către Europa.

Săraci în grăsimi și bogaţi în fier, calciu și magneziu, melcii oferă atât valoare nutritivă, cât și o facilitate din punct de vedere financiar. Într-o țară în care salariile medii au scăzut, melcii costă aproximativ jumătate din preţul unui kilogram de carne de vită. Un kilogram de melci costă mai puțin de 8 euro, în timp ce carnea de vită costă 16 euro și jumătate pe kilogram.

Astfel, pe măsură ce prețul cărnii de pui şi de vită continuă să crească, tot mai mulți tunisieni apelează la surse alternative de proteine ​​la prețuri accesibile.

Oamenii de știință laudă alegerea, invocând și avantaje pentru mediu: melcii sunt o soluție alimentară mai durabilă, producând mult mai puține emisii de carbon și evitând defrișările legate de creșterea animalelor tradițională.

×
Etichete: Tunisia melci piata
x close