Antena 3 CNN Externe Mapamond Țara în care restaurantele au introdus în meniu crema de protecție solară. Care este motivul

Țara în care restaurantele au introdus în meniu crema de protecție solară. Care este motivul

femeie care se da cu crema de protectie solara
Restaurantele de pe litoralul din Olanda au introdus în meniu și crema de protecție solară. FOTO: Getty Images
de Bianca Chirilă    |    24 Aug 2024   •   21:52

Restaurantele de pe litoralul din Olanda au introdus în meniu și crema de protecție solară, alăturându-se astfel unui program de combatere a ratei ridicate de melanom, cel mai letal tip de cancer de piele, relatează The Guardian.

Autoritățile medicale din Olanda au raportat o creștere record a numărului de cazuri de cancer de piele în ultimii ani. Astfel, mai multe restaurante au decis ca pe lângă băuturi și mâncare, meniul să conțină și crema de protecție solară.

„Oamenii le consideră de-a dreptul salvatoare. Avem o climă maritimă temperată, astfel că adierea vântului răcește adesea destul de mult, dar, în același timp, razele soarelui sunt foarte puternice. Fără să-ți dai seama, te poți arde destul de tare. Oferirea unui astfel de produs ar trebui să fie la fel de normală ca oferirea unui șervețel”, a spus unul dintre patronii restaurantelor din zonă.

Un expert a explicat că olandezii au întotdeauna sentimentul că le lipsește soarele, pentru că este mereu înnorat și plouă destul de des.

„Olandezii au întotdeauna sentimentul că le lipsește soarele pentru că este înnorat, plouă mereu și nu tragem niciodată perdelele. Am locuit la Roma și toată lumea își ține obloanele și perdelele trase pentru a se feri de soare, dar olandezii vor lumină înăuntru, din cauza lipsei soarelui”, a spus el. 

Una din cinci persoane din Olanda va face o formă de cancer de piele în timpul vieții, potrivit Organizației Olandeze pentru Cancer (IKNL). Este, de altfel, cea mai comună formă, reprezentând 52% din cazurile de cancer.

Cu toate acestea, tot mai mulți olandezi supraviețuiesc cancerului de piele, probabil datorită unui diagnostic și tratament bun, dar costurile cresc. Zilveren Kruis, asigurătorul de sănătate care se află la originea acestui program, consideră că 95% din cazuri ar putea fi prevenite prin utilizarea adecvată a protecției solare.

Autoritățile locale au instalat, de asemenea, dozatoare de cremă solară în locurile publice, cum ar fi plaje și parcuri, pentru a încuraja utilizarea pe scară mai largă.

 

×
Citește mai multe din Mapamond
» Vezi toate știrile din Mapamond
Cele mai noi știri
Parteneri
x close