După ce a ucis 13 persoane în Filipine și a dus la evacuarea a 400.000 de persoane în China, taifunul Yagi continuă să facă ravagii și atinge valori de până la 240Km/h.
Ineditul fenomen atmosferic continuă să creeze probleme, rafalele de vânt ajung până la 240 km/h și au blocat aeroportul din Hong Kong. Mai multe avioane au rămas blocate pe pista de decolare sub ploaia torențială.
Întreaga zonă este paralizată, vineri 6 septrembrie școlile și birourile au rămas închise preventiv. În ultimele zile ceea ce se născuse ca o furtună tropicală acum a devenit un super taifun care afectează întreaga zonă din sud-estul Asiei.
Conform Fanpage aeroportul din Hong Kong a informat că din 916 zboruri 50 au fost anulate. În plus s-a organizat unn sistem de bilete de ordine pentru a aștepta un taxi, în acest sens a fost creată o zonă de staționare în cadrul terminalului cu o capacitate de 500 de locuri.
Între timp autoritățile au distribuit mâncare, apă și pături, iar restaurantele și supermarcheturile din zona aeroportului și-au prelungit programul.
Potrivit Agerpres, se preconizează că Yagi va atinge zona de uscat vineri după-amiază în Hainan, o destinaţie turistică populară, afectând de asemenea provincia vecină Guangdong, potrivit biroului meteorologic provincial.
Ministerul Resurselor de Apă a ridicat joi la al treilea nivel, cel mai înalt, sistemul de urgenţă instituit pentru a gestiona inundaţiile din cele două provincii.
"Yagi va fi probabil cel mai puternic taifun care loveşte coasta de sud a Chinei după 2014, ceea ce face ca activitatea de prevenire a inundaţiilor să fie foarte dificilă", a relatat Xinhua după o întâlnire a responsabililor pentru prevenirea inundaţiilor.
Cu vânturi care suflă cu viteze de peste 240 km/h, taifunul "echivalează cu un uragan de categoria 4", potrivit datelor de la sol ale agenţiei spaţiale americane NASA.