Antena 3 CNN Externe Mapamond Spionul bunic care a dus în SUA o viață dublă ”ca în romanele lui John le Carre”. El a transmis timp de 16 ani informații în China

Spionul bunic care a dus în SUA o viață dublă ”ca în romanele lui John le Carre”. El a transmis timp de 16 ani informații în China

2 minute de citit Publicat la 13:27 07 Aug 2024 Modificat la 13:27 07 Aug 2024
spionaj china getty
Profesorul de 75 de ani s-a dat drept militant pro-democrație. Foto cu caracter ilustrativ: Getty

Justiţia americană a condamnat marţi pentru spionaj un profesor american de origine chineză, în vârstă de 75 de ani, care se dădea drept militant pro-democraţie pe când de fapt era agent al Beijingului, într-un caz demn de un "roman de John le Carré", maestrul britanic al romanelor de spionaj, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Cazul "ar putea constitui subiectul unui roman de spionaj de John le Carré sau Graham Greene, dar dovezile sunt, în mod şocant, foarte reale: acuzatul ducea o viaţă dublă, pretinzând de ani de zile că este activist pentru democraţie, în timp ce transmitea în secret informaţii guvernului chinez", a declarat procurorul federal din Brooklyn (New York), Breon Peace.

Shujun Wang, născut în China şi naturalizat american, este urmărit în justiţie din 2022 pentru că a furnizat Beijingului, prin intermediul a patru agenţi ai Ministerului chinez de Securitate (MSS) - care au fost inculpaţi în absenţă -, informaţii despre opozanţi şi militanţi pro-democraţie şi pentru drepturile omului din Hong Kong şi Taiwan sau care se exprimau în favoarea minorităţii uigure şi a Tibetului.

După un proces de o săptămână la New York, curtea de juraţi l-a condamnat pentru spionaj, dar sentinţa va fi pronunţată abia în ianuarie.

Agentul Beijingului riscă până la 25 de ani de închisoare pentru că a "acţionat şi conspirat ca agent al unui guvern străin fără să fi comunicat aceasta autorităţilor americane".

"Acuzatul a fost un lacheu perfect al RPC (Republica Populară Chineză), un profesor renumit şi fondatorul unei organizaţii pro-democraţie care a căutat doar să-i trădeze pe cei care l-au respectat şi au avut încredere în el", a declarat procurorul Peace într-un comunicat.

Cofondator al unei organizaţii din cartierul Queens din New York, cu o importantă comunitate chineză, Wang s-a servit de statutul său pentru a culege informaţii despre militanţii pro-democraţie în SUA, pe care le transmitea prin mesageria criptată celor patru corespondenţi ai săi - Feng He, Jie Ji, Ming Li şi Keqing Lu. Aceştia din urmă sunt de negăsit, conform judecătorilor.

Potrivit secretarului adjunct al justiţiei, Matthew Olsen, Wang a acţionat în acest fel încă din 2006.

"Această condamnare subliniază angajamentul FBI împotriva celor care colectează informaţii despre militanţii din Statele Unite în beneficiul Chinei", a afirmat un director al poliţiei federale care l-a interogat pe Wang între 2017 şi 2021.

Cu doi ani în urmă, Olsen a avertizat că Washingtonul "nu va tolera nicio tentativă a RPC şi nici a oricărui alt regim autoritar de a exporta (în SUA) chiar şi cea mai mică practică represivă", după ce mai multe cazuri de spionaj care vizau Beijingul au fost date în vileag de justiţia americană

×
TOP articole
x close