Antena 3 CNN Externe Mapamond Primele țări din lume care sărbătoresc Revelionul: Insula Crăciunului din Pacific a intrat deja în noul an 2025

Primele țări din lume care sărbătoresc Revelionul: Insula Crăciunului din Pacific a intrat deja în noul an 2025

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:14 31 Dec 2024 Modificat la 13:14 31 Dec 2024
artificii auckland noua zeelanda
Artificii în Auckland, Noua Zeelandă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Insula Crăciunului sau Kiritimati, un atol de corali din Oceanul Pacific, a intrat deja în noul an 2025, dând semnalul de începere al petrecerilor de Revelion care vor face înconjurul lumii, transmite marţi DPA, potrivit Agerpres.

Insula cu 5.000 de locuitori face parte din Republica Kiribati şi este mereu prima locaţie geografică locuită în care se schimbă anii. 

Deşi pe Insula Crăciunului nu au fost anunţate evenimente importante pentru marcarea trecerii dintre ani, pe alte insule din Pacific au loc adunări în aer liber şi focuri de artificii.

Primul centru internaţional major care trece în noul an este cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, Auckland.

Spectacol uluitor de lumini, pregătit timp de 6 luni în Auckland, pentru Revelion

La Auckland au fost alese 7 melodii pentru a crea "coloana sonoară" de la miezul nopţii, muzica urmând să fie sincronizată cu jocuri de lumini, lasere şi focuri de artificii. 

Focurile de artificii şi jocurile de lumini de la Sky Tower sunt programate să dureze 5 minute şi 30 de secunde şi vor fi declanşate de tradiţionala numărătoare inversă de 10 secunde ce va fi proiectată la baza turnului. Când se ajunge la zero, 500 de kilograme de produse pirotehnice vor fi lansate din turn, cea mai înaltă construcţie din emisfera sudică.

Pregătirile au început încă de acum 6 luni, fiind necesare 1500 de linii de cod de programare şi 14 kilometri de fire şi cabluri electrice.

Pe Harbour Bridge din Auckland, 90.000 de luminiţe care îşi schimbă culorile se vor aprinde intermitent în ritmul numărătorii inverse dintre ani.

Capitala Noii Zeelande, Wellington sărbătoreşte de asemenea cu focuri de artificii şi muzică.

Sydney, care se află cu 2 ore în spatele Noii Zeelande, va "fura" apoi spectacolul cu festivităţile organizate în celebrul port al oraşului la care urmează să participe peste 1 milion de persoane şi în cadrul cărora vor fi folosite mai mult de 9 tone de artificii şi produse pirotehnice.

Spectacole de sunet şi lumină sunt aşteptate cu nerăbdare şi în celelalte oraşe importante australiene, printre care Melbourne, Brisbane şi Adelaide.

Samoa Americană (sau Samoa de Est) va fi ultimul teritoriu care trece în noul an.

×
x close