24 de suspecți au fost identificați în legătură cu peste 450 de decese înregistrate printre pacienții de la Spitalul Gosport War Memorial din Marea Britanie.
Direcția pentru crime grave din Kent și Essex a consemnat declarațiile a 1.200 de martori pentru sute de decese legate de utilizarea opioidelor la Spitalul Gosport War Memorial.
Ancheta poliției cu privire la decesele de la Spitalul Gosport War Memorial a început după ce în 2018 s-a descoperit în cazul a sute de pacienți că viața le fusese scurtată prin utilizarea opioidelor. Atunci raportul grupului independent Gosport a concluzionat că viața a peste 450 de persoane a fost scurtată din cauza utilizării unor medicamente zilnic până în anul 2000. Documentul de atunci mai preciza că cel puțin alți 200 de pacienți ar putea fi afectați în mod similar și susţinea că este vorba despre " nerespectarea vieții umane și o cultură de scurtare a vieții pentru un număr mare de pacienți".
Conform Sky News, autorităţile care gestionează ancheta numită "Operațiunea Magenta" au declarat că au consemnat declarațiile a 1.200 de martori și că examinează probele în cazul a 750 de pacienți.
Dintre cei anchetaţi, 21 sunt suspectați de omucidere din neglijență gravă, iar trei sunt audiați pentru presupuse infracțiuni în temeiul legii privind sănătatea și securitatea în muncă.
Agentul-șef adjunct Neil Jerome a declarat că "Operațiunea Magenta" "este una dintre cele mai mari și mai complexe din istoria poliției din Regatul Unit" și a adăugat: "Am ajuns acum la stadiul în care am început să depunem dosare de caz în legătură cu fiecare pacient în parte la Parchetul Coroanei. Familiile celor care au murit la spital au fost informate la începutul anchetei că va fi luată în considerare întreaga gamă de infracțiuni".
Ofițerul a menționat apoi că "audierile sunt realizate cu prudență și nu au existat arestări până în prezent".
Acesta a mai adăugat: "Deși nu am furnizat niciodată nimănui o estimare despre cât vor dura anchetele noastre, membrii familiei și publicul larg pot fi încrezători că lucrăm cât mai rapid și amănunțit posibil pentru a ne asigura că Operațiunea Magenta reprezintă ancheta decisivă a poliției cu privire la decesele la Spitalul Gosport War Memorial".
Rudele unora dintre cei care au murit la spitalul din Hampshire au cerut de mult timp urmărirea penală a responsabililor pentru decesele pacienţilor.