Antena 3 CNN Externe Mapamond O româncă l-a păcălit pe iubitul italian să-și vândă casa și să-i dea toți banii. L-a părăsit și și-a deschis un magazin în Focșani

O româncă l-a păcălit pe iubitul italian să-și vândă casa și să-i dea toți banii. L-a părăsit și și-a deschis un magazin în Focșani

N.B.
2 minute de citit Publicat la 14:53 23 Oct 2024 Modificat la 16:01 23 Oct 2024
romanca italia
Un italian a pierdut totul după ce s-a îndrăgostit de o femeie de naționalitate română care lucra ca escortă într-un club de noapte din Lugano. Sursa foto: Captură video mediaset.it

Cazul unei românce acuzate că a înşelat un bărbat italian şi i-a luat toţi banii a fost mediatizat de televiziunea din Italia, iar reporterii au mers în România ca să o găsească pe femeie şi să o roage să îl lase în pace pe conaţionalul lor.

Un bărbat de 40 de ani din provincia italiană Sondrio, regiunea Lombardia, a pierdut totul după ce s-a îndrăgostit de o femeie de naționalitate română care lucra ca escortă într-un club de noapte din Lugano.

Îndrăgostit și dornic să își construiască un viitor alături de ea, bărbatul şi-a vândut casa cu 45.000 de euro și i-a oferit toate economiile sale femeii, care-i promitea un viitor împreună, că se vor muta împreună în România și că vor deschide un bar. Însă toate promisiunile româncei s-au dovedit a fi false, iar italianul a ajuns să doarmă în maşină.

Andrea, protagonistul acestei poveşti, a relatat toată întâmplarea în cadrul emisiunii "Le Iene" transmisă la oră de maximă audienţă pe canalul de televiziune Italia Uno.

Acesta a dezvăluit că a apelat la ajutorul jurnalistului Luigi Pelazza pentru a-și face cunoscută povestea cu speranţa ca nimeni să nu mai cadă  în plasa acestei femei. Bărbatul a mai declarat că s-a hotărât să facă publică întâmplarea pentru că, din informațiile sale, există cel puțin alți doi bărbați care au fost înșelați în mod similar.

La un moment dat italianul şi femeia au și călătorit în România împreună, dar odată ajunși acolo, românca i-ar fi spus că este prea devreme pentru a-l prezenta familiei sale și l-a trimis înapoi în Italia. Întors în Peninsulă, unde nu mai avea un loc de muncă și nici măcar o casă, el a ajuns în cele din urmă să doarmă în mașină sau să fie găzduit de prietenii săi.

Deşi nu mai avea nimic, românca a continuat să îi ceară bani spunându-i că va achiziţiona un bar, iar italianul a continuat să îi trimită bani cerând statului italian un avans din ajutorul de şomaj.

Şi cererile din partea femeii au continuat, ba mai mult aceasta l-a impresionat pe italian, după ce i-a spus că bunica ei s-a îmbolnăvit sau că tatăl are o tumoare şi astfel bărbatul a trimis noi sume de bani.

Italianul era foarte aproape să recurgă la un gest extrem, dar a fost salvat de reporterii emisiunii. În final bărbatul păgubit a decis să depună plângere penală pe numele româncei. În plus reporterii emisiunii din Italia au călătorit până în România ca să o caute pe femeie.

Aceasta și-a deschis în țară mai multe magazine de haine, și a fost găsită de jurnaliști la unul dintre ele, deschis în Focșani.

Fiind confruntată de jurnalistul italian, românca nu a recunoscut în primă fază că Andrea îi trimitea bani sau că l-a tras pe sfoară. Ulterior, a spus că va „rezolva” chestiunea cu avocatul său.

×
x close