Antena 3 CNN Externe Mapamond O reţea de italieni din Sicilia dezgropa cadavre din cimitir şi revindea locurile de veci. Detaliile cazului sunt şocante

O reţea de italieni din Sicilia dezgropa cadavre din cimitir şi revindea locurile de veci. Detaliile cazului sunt şocante

1 minut de citit Publicat la 11:49 15 Apr 2025 Modificat la 11:49 15 Apr 2025
Cimitir dintr-o localitate din Sicilia
Potrivit anchetatorilor, cimitirul din Trapani devenise moşia unui gropar care dicta legea, gestiona înmormântările și exhumările după bunul plac. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Poliţia din Trapani, Italia, a descoperit o reţea de corupție, favoritism, exhumări suspecte și chiar furturi de cadavre, iar în urma amplei operaţiuni de investigare un fost antreprenor de pompe funebre a fost arestat şi s-au identificat 3 agenții funerare și un medic legist cu implicaţii în acest caz.

Potrivit anchetatorilor, cimitirul din Trapani devenise moşia unui gropar care dicta legea, gestiona înmormântările și exhumările după bunul plac. În unele cazuri, cetățenii au fost obligați să plătească pentru a obține o înmormântare rapidă pentru cei dragi, în altele, ar fi plătit cu bună știință bani pentru a sări peste termenele de aşteptare lungi, relatează site-ul Poliţiei din Trapani

Mai mult de atât, cercetările au scos la iveală că groparul evalua după bunul plac starea de descompunere a cadavrelor, apoi elibera mormintele şi le vindea altor persoane scoţând un profit semnificativ.

Sistemul a implicat și trei agenții funerare din Trapani, care s-ar fi bucurat de privilegii în schimbul unor procente din profit. Ba mai mult groparul ar fi oferit serviciile unui zidar familiilor care intenționau să desfășoare lucrări de renovare a monumentelor funerare la preţuri foarte atractive pentru că nu se plăteau taxele către primărie.

Italianul mai este acuzat și de jaf, pentru că ar fi sustras bijuterii din aur de la cadavre. Mai mult, bărbatul le semnala unor vânzători de flori când erau depuse flori proaspete în cimitir astfel încât aceştia le luau şi le revindeau.

În cadrul cercetărilor au reieșit 25 de infracţiuni, dintre care 10 episoade de corupție, care implică și un medic legist din Trapani, pentru care s-au dispus percheziții. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi întocmit atestări false privind descompunerea cadavrelor sau ar fi omis verificările necesare, facilitând astfel sistemul ilicit.

×
x close