Antena 3 CNN Externe Mapamond O femeie și-a dat în judecată soțul pentru că o iubește mai mult pe pisica lor decât pe ea

O femeie și-a dat în judecată soțul pentru că o iubește mai mult pe pisica lor decât pe ea

D.C.
1 minut de citit Publicat la 13:41 20 Dec 2024 Modificat la 13:41 20 Dec 2024
un barbat popa o pisica
O femeie și-a dat în judecată soțul pentru că are mai multă grijă de pisică decât de ea FOTO: Getty IMages

Într-un dosar care a scandalizat recent Înalta Curte din Karnataka, India, o femeie i-a intentat un proces de cruzime soțului ei, pe motiv că acesta o iubește mai mult pe pisica lor decât pe ea și este mai interesat de soarta felinei. 

Femeia a fost mustrată de judecătorii din Bengaluru pentru că a depus plângerea „frivolă”, acuzându-și soțul de cruzime, pentru faptul că acesta îi acorda mai multă atenție pisicii lor de companie. Judecătorul M. Nagaprasanna a subliniat că în plângere nu au fost făcute acuzații specifice de cruzime sau hărțuire, potrivit Times of India

În schimb, femeia s-a concentrat să se plângă că soțul ei avea mai multă grijă de pisică decât de ea, susținând că ori de câte ori îl confrunta cu privire la comportamentul lui ajungeau să se certe și să se insulte unul pe altul. De asemenea, femeia s-a plâns că pisica a atacat-o și a zgâriat-o de mai multe ori și că soțul ei nu a făcut nimic în privința asta.

„Plângerea este o narațiune a căsătoriei și a conviețuirii, dar esența acuzației se bazează pe cearta cu privire la o pisică de companie care se află în casa cuplului. Acuzația este că soțul are grijă de pisică mai mult decât de soție. Deci, problema nu este despre o agresiune, problema este că pisica este în centrul atenției și o zgârie pe soție”, a spus judecătorul Nagaprasanna.

După ce a audiat petiția neobișnuită, Curtea a decis să sisteze orice acțiune împotriva soțului și a mustrat-o pe femeie, adăugând că acest tip de petiții au blocat sistemul de justiție din India.

„Sunt cazuri atât de frivole care au înfundat pur și simplu sistemul de justiție penală astăzi, iar dacă ancheta este permisă în cazul de față, ar însemna să adăugăm încă un caz ridicol pentru analiză”, a transmis tribunalul.

×
Etichete: pisici India procese
x close