
Vicky Robinson, din Nottingham, a trecut printr-un adevărat coșmar după ce a plecat în Turcia pentru o procedură dentară care trebuia să-i facă zâmbetul mai frumos. În loc de rezultatul dorit, femeia s-a ales cu dureri crunte și complicații grave.
În luna octombrie, Vicky, mamă a trei copii, a ales să călătorească în Turcia pentru a-și pune coroane dentare, o intervenție estimată la 3.000 de lire sterline. Însă, odată ajunsă în clinica din străinătate, a fost șocată de ceea ce a urmat. Fără să i se explice clar ce urmează, medicii i-au extras șapte dinți și i-au pus în loc șase implanturi dentare, deși aceasta nu solicitase o astfel de procedură invazivă.
„Nimeni nu vorbea engleză și nu aveam idee ce mi se făcea. Totul a fost neclar până când mi-au pus în față o factură de 10.000 de lire sterline”, a povestit Vicky.
După întoarcerea în Marea Britanie, problemele au început să se agraveze. Implanturile s-au slăbit, iar Vicky a suferit dureri insuportabile, acompaniate de o infecție severă care i-a provocat umflături pe față. „Nu puteam să mănânc sau să beau, am slăbit mult și mi-era prea jenă să merg la spital. Am fost atât de disperată încât aproape că am vrut să sar de pe o stâncă”, a mărturisit femeia.
În speranța că-și va putea repara zâmbetul, luna trecută a revenit în Turcia pentru corectarea lucrării dentare. Însă, situația nu doar că nu s-a îmbunătățit, dimpotrivă. Coroanele aveau găuri prin care se bloca mâncarea, provocând infecții recurente. „Nu pot trăi fără antibiotice. Fața mea este distrusă și îmi este prea rușine să ies din casă”, spune Vicky, devastată.
Acum, femeia regretă profund decizia de a apela la serviciile medicale din străinătate și îi avertizează pe ceilalți să fie extrem de precauți: „Este un coșmar, cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată. Nimeni nu ar trebui să meargă în Turcia pentru operații dentare”.
Cazul ei ridică semne de întrebare serioase privind turismul medical și siguranța intervențiilor efectuate în clinici din afara țării, în special atunci când există bariere de comunicare și lipsa unei informări clare a pacientului.