O scurgere masivă de filmări cu scene sexuale a provocat un scandal uriaș într-o țară din Africa Centrală și se presupune că acesta ar fi un truc pentru putere. În ultimele săptămâni, în Guineea Ecuatorială au fost difuzate nenumărate înregistrări video - între 150 și 400 - în care un înalt funcţionar public întreține relații intime în biroul său şi în alte locuri, cu diferite femei. Aceste înregistrări au inundat reţelele sociale, şocând şi agitând oamenii nu doar din țară, cu din toată regiunea.
Multe dintre femeile filmate erau soţii şi rude ale unor persoane apropiate de centrul puterii. Se pare că unele erau conştiente că sunt filmate în timp ce făceau sex cu Baltasar Ebang Engonga, cunoscut şi sub numele de „Bello”, datorită fizicului său atrăgător, potrivit BBC.
Toate acestea sunt greu de verificat, deoarece Guineea Ecuatorială este o societate extrem de restricţionată, în care nu există o presă liberă. Dar o teorie este că scurgerile de informaţii au fost o modalitate de a-l discredita pe omul aflat în centrul acestei furtuni. Engonga este nepot al preşedintelui Teodoro Obiang Nguema şi unul dintre cei despre care se crede că spera să-l înlocuiască.
Cel mai longeviv președinte din lume
Teodoro Obiang Nguema este cel mai longeviv preşedinte din lume, fiind la putere din 1979. În vârstă de 82 de ani, acesta a fost la conducere în timpul unui boom economic care s-a transformat însă în faliment, din cauza diminuării rezervelor de petrol.
În Guineea Ecuatorială există o mică elită extrem de bogată, dar mulţi dintre cei 1,7 milioane de locuitori ai ţării trăiesc în sărăcie. Administraţia Obiang este aspru criticată pentru situaţia drepturilor omului, inclusiv crime arbitrare şi tortură, conform unui raport al guvernului SUA.
De asemenea, a fost și el implicat în scandaluri, inclusiv dezvăluirile privind stilul de viaţă somptuos al unuia dintre fiii preşedintelui, în prezent vicepreşedinte, care a deţinut o mănuşă încrustată cu cristale în valoare de 275.000 de dolari care i-a aparținut lui Michael Jackson.
În ciuda alegerilor periodice, nu există o opoziţie reală în Guineea Ecuatorială, deoarece activiştii au fost închişi şi exilaţi, iar cei care doresc să ocupe o funcţie sunt monitorizaţi îndeaproape.
Politica în această ţară se rezumă la intrigile de palat şi aici se înscrie scandalul în care este implicat eroul casetelor cu conţinut erotic, Baltasar Ebang Engonga.
Cine este Baltasar Ebang Engonga și cum au apărut filmările intime cu el
Acesta a fost şeful Agenţiei Naţionale de Investigare Financiară şi a lucrat la combaterea infracţiunilor precum spălarea de bani.
Dar s-a dovedit că el însuşi era anchetat. A fost arestat la 25 octombrie, fiind acuzat că a deturnat o sumă uriaşă de bani din visteria statului şi că a depus-o în conturi secrete în Insulele Cayman.
Engonga nu a comentat acuzaţia.
A fost apoi dus la infama închisoare Playa Negra (Plaja Neagră) din capitala Malabo, unde se presupune că oponenţii guvernului sunt supuşi unui tratament brutal. Telefoanele şi computerele sale au fost confiscate şi, câteva zile mai târziu, videoclipurile intime au început să apară online.
Prima referire pe care BBC a găsit-o la acestea pe Facebook datează din 28 octombrie, de pe pagina Diario Rombe, un site de ştiri condus de un jurnalist exilat în Spania, care spunea că „reţelele sociale au explodat cu scurgerea de imagini şi videoclipuri explicite”. A doua zi, o postare pe X făcea referire la un „scandal monstru care zguduie regimul”, deoarece „videoclipurile pornografice inundă reţelele sociale”.
Se crede însă că aceste videoclipuri au apărut iniţial, unul câte unul, cu câteva zile mai înainte, pe Telegram, pe unul dintre canalele platformei cunoscute pentru publicarea de imagini pornografice. Acestea au fost apoi descărcate pe telefoanele oamenilor şi partajate între grupurile de WhatsApp din Guineea Ecuatorială, unde au provocat o adevărată furtună.
Engonga a fost identificat rapid, împreună cu unele dintre femeile din videoclipuri, inclusiv rude ale preşedintelui şi soţii de miniştri şi înalţi oficiali militari.
Reacția guvernului după apariția filmărilor
Guvernul nu a putut ignora ceea ce se întâmpla şi, la 30 octombrie, vicepreşedintele Teodoro Obiang Mangue a dat companiilor de telecomunicaţii 24 de ore pentru a găsi modalităţi de a opri răspândirea clipurilor. „Nu putem continua să asistăm la destrămarea familiilor fără să luăm nicio măsură”, a scris el pe X. „Între timp, originea acestor publicaţii este investigată pentru a găsi autorul sau autorii şi a-i face să răspundă pentru acţiunile lor”, a dat asigurări vicepreşedintele.
Deoarece echipamentul informatic se află în mâinile forţelor de securitate, suspiciunea a căzut asupra cuiva de acolo, care, probabil, a încercat să distrugă reputaţia lui Engonga înainte de proces.
Poliţia a făcut apel la femei să se prezinte pentru a deschide un nou proces împotriva lui Engonga „Bello”, pentru partajarea fără consimţământ de imagini intime. Una dintre ele a anunţat deja că îl dă în judecată.
Ceea ce nu este clar este motivul pentru care Engonga ar fi făcut înregistrările.
Dar activiştii au prezentat ceea ce ar putea fi alte motive în spatele scurgerii explozive de informaţii. Pe lângă faptul că este rudă cu preşedintele, Engonga este fiul lui Baltasar Engonga Edjo'o, şeful uniunii economice şi monetare regionale, CEMAC, şi este foarte influent în ţară.
„Asistăm la sfârşitul unei epoci, la sfârşitul actualului preşedinte, şi există o (problemă) de succesiune şi aceasta este lupta internă la care asistăm”, a declarat activistul Nsang Christia Esimi Cruz, care trăieşte acum la Londra. Acesta susţine că vicepreşedintele Obiang încearcă să elimine politic „pe oricine ar putea contesta succesiunea sa”.
Vicepreşedintele, împreună cu mama sa, sunt suspectaţi că îi dau la o parte pe toţi cei care îi ameninţă calea spre preşedinţie, inclusiv pe Gabriel Obiang Lima (un alt fiu al preşedintelui Obiang cu o altă soţie), care a fost ministru al petrolului timp de 10 ani şi apoi a trecut la un rol secundar în guvern.
Se crede că cei din elită ştiu lucruri unii despre alţii care ar prefera să nu fie făcute publice, iar înregistrările video au mai fost folosite în trecut pentru a umili şi discredita un adversar politic.
Există, de asemenea, acuzaţii frecvente de complot pentru o lovitură de stat, ceea ce alimentează şi mai mult paranoia.
Dar activistul Cruz susţine, de asemenea, că autorităţile doresc să folosească scandalul ca o scuză pentru a lua măsuri drastice împotriva reţelelor sociale, prin intermediul cărora sunt difuzate multe informaţii despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în ţară. În iulie, autorităţile au suspendat temporar internetul după ce au izbucnit proteste pe insula Annobón.
Pentru Cruz, faptul că un oficial de rang înalt avea relaţii sexuale în afara căsătoriei nu este surprinzător, deoarece face parte din stilul de viaţă decadent al elitei ţării.
Vicepreşedintele, care a fost el însuşi condamnat pentru corupţie în Franţa şi căruia i-au fost confiscate averi considerabile în diferite ţări, doreşte să fie văzut ca omul care ia măsuri drastice împotriva corupţiei şi a neregulilor din ţară. Anul trecut, de exemplu, a ordonat arestarea fratelui său vitreg în urma unor acuzaţii privind vânzarea unui avion deţinut de compania aeriană de stat.
Dar în cazul de acum, în ciuda eforturilor vicepreşedintelui de a opri răspândirea videoclipurilor, acestea continuă să fie vizionate.
Săptămâna aceasta, el a încercat să pară mai hotărât, solicitând instalarea de camere de supraveghere în birourile guvernamentale „pentru a combate actele indecente şi ilicite”, conform agenţiei oficiale de presă. Afirmând că scandalul a „denigrat imaginea ţării”, acesta a ordonat ca orice funcţionar surprins în timp ce practică acte sexuale la locul de muncă să fie suspendat, deoarece aceasta este o „încălcare flagrantă a codului de conduită”.
Şi nu greşeşte când spune că povestea a atras mult interes din exterior. Judecând după datele Google, căutările care includ numele ţării au crescut vertiginos de la începutul săptămânii trecute. Luni, pe X, „Guineea Ecuatorială” a fost unul dintre cei mai căutaţi termeni în Kenya, Nigeria şi Africa de Sud, depăşind uneori interesul pentru alegerile din SUA.
Acest lucru i-a frustrat pe unii activişti care au încercat să spună lumii ce se întâmplă cu adevărat în ţară. „Guineea Ecuatorială are probleme mult mai mari decât acest scandal sexual”, a declarat Christia Esimi Cruz, care lucrează pentru o organizaţie de apărare a drepturilor numită GE Nuestra. „Acest scandal sexual pentru noi este doar un simptom al bolii, nu este boala în sine. Arată doar cât de corupt este sistemul”, a explicat activistul.