Antena 3 CNN Externe Mapamond Multe semnalări ale unui nou virus respirator în Rusia, dar autoritățile neagă

Multe semnalări ale unui nou virus respirator în Rusia, dar autoritățile neagă

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:55 01 Apr 2025 Modificat la 12:55 01 Apr 2025
O femeie cu masca la gura isi ia temperatura
Tuse cu sânge, febră mare și persistentă, acestea sunt principalele simptome ale gripei care se răspândește cu repeziciune în Rusia. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Pe chaturile rusești circulă teama unui nou virus respirator, în ciuda faptului că Ministerul Sănătății rus a negat cu fermitate existenţa sa. Tuse cu sânge, febră mare și persistentă, acestea sunt principalele simptome ale gripei care se răspândește cu repeziciune în Rusia.

Vladimir Chulanov, specialistul șef în boli infecțioase al Ministerului rus al Sănătății a declarat pentru Ria Novosti, preluat de Rainews că aceste simptome precum febră mare şi prezenţa sângelui în spută sunt specifice unei boli respiratorii acute și că nu indică prezența unui "nou virus". 

Alarma a fost trasă însă de mai multe mass-media locale care au raportat cazuri de "infecție acută a căilor respiratorii superioare, neprecizată".

Semnalările despre presupusa apariție a unei noi infecții se înmulțesc pe canalele Telegram, dar, spun autoritățile, monitorizarea epidemiologică și supravegherea genomică nu au identificat viruși noi sau viruși cu mutații semnificative. 

Vladimir Chulanov a mai precizat: "Manifestările enumerate în mass-media sunt simptome ale unei boli respiratorii acute, cum ar fi bronșita sau pneumonia, care pot fi cauzate de un număr mare de agenți patogeni care circulă în timpul unei epidemii. Urmele de sânge în spută sunt cel mai adesea o consecință a faptului că persoana tuşeşte mult".

Autorităţile din Rusia au declarat că, potrivit datelor oficiale, situația epidemiologică din Rusia în ceea ce privește infecțiile respiratorii virale acute, gripa, COVID-19 și pneumonie este stabilă.

×
x close