Antena 3 CNN Externe Mapamond Moarte bizară în Indonezia: O italiancă a fost înjunghiată în inimă de un pește-spadă în timp ce făcea surf

Moarte bizară în Indonezia: O italiancă a fost înjunghiată în inimă de un pește-spadă în timp ce făcea surf

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 23:20 21 Oct 2024 Modificat la 23:20 21 Oct 2024
Giulia Manfrini surf indonezia
Vestea morții sale i-a șocat pe italienii din orașul său natal. Sursă foto: Facebook/ Giulia Manfrini

Giulia Manfrini, o italiancă în vârstă de 36 de ani din Torino, a murit după ce a fost înjunghiată în inimă de un pește-spadă, în timp ce făcea surf în apele Indoneziei. „Noi credem că ea a murit făcând ceea ce iubea, într-un loc pe care îl iubea”, a spus James Colston, care a înființat o agenție de turism împreună cu Giulia, potrivit BBC.

Doi martori ar fi încercat să îi acorde primul ajutor Giuliei - care a fost ulterior dusă la un centru medical - după ce un pește-spadă a înjunghiat-o în inimă.

James Colston, care a înființat o agenție de turism împreună cu Giulia, a declarat pe Instagram: „Chiar și cu eforturile curajoase ale partenerului ei, ale personalului stațiunii locale și ale medicilor, Giulia nu a putut fi salvată”.

„Informațiile pe care le-am primit de la șeful districtului Siberut de sud-vest au fost că a avut loc un accident cu un cetățean italian în timp ce făcea surf”, ar fi declarat Lahmudin Siregar, șeful interimar al Agenției regionale de gestionare a dezastrelor din regența Insulelor Mentawai (BPBD), pentru agenția de presă Antara.

Acesta a adăugat: „În mod neașteptat, un pește-spadă a sărit spre Manfrini și a înjunghiat-o direct în piept”.

Colston a declarat că fosta sa colegă a suferit „un accident ciudat”, adăugând că „noi credem că ea a murit făcând ceea ce iubea, într-un loc pe care îl iubea”.

„Giulia a fost sufletul acestei companii, iar entuziasmul ei contagios pentru surf, zăpadă și viață va fi ținut minte de toți cei care au intrat în contact cu ea”, a spus el.

Fabio Giulivi, primarul orașului natal al Giuliei, Venaria Reale, a declarat: „Vestea morții ei ne-a lăsat șocați și ne face să ne simțim neputincioși în fața tragediei care i-a luat viața atât de prematur”.

El a adăugat că surf-ul și deschiderea unei agenții de turism au fost „visul ei la dublu”.

×
x close