Antena 3 CNN Externe Mapamond Dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Michael Schumaher, făcute de un jurnalist german: Doar 20 de persoane se pot apropia de el

Dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Michael Schumaher, făcute de un jurnalist german: Doar 20 de persoane se pot apropia de el

N.B.
1 minut de citit Publicat la 13:32 28 Mar 2025 Modificat la 14:13 28 Mar 2025
Michael Schumacher
Michael Schumacher, acum în vârstă de 56 de ani, este tratat de o echipă de medici și de soția sa Corinna în casa lor de pe lacul Geneva sursă foto: Getty Images

Felix Gorner, jurnalist german pentru postul RTL, este considerat unul dintre jurnaliștii cei mai apropiați de familia fostului pilot, victimă a unui accident de schi în 2013. Acesta a dezvăluit că Michael Schumacher, legenda Formulei 1 cu 7 titluri mondiale ale sale, "nu mai poate comunica verbal" în urma tragicului accident de schi petrecut pe 29 decembrie 2013 pe pârtiile franceze de la Meribel. 

Acesta a mai adăugat: "Este o persoană care are nevoie de îngrijiri, este dependent de oamenii din jurul său şi nu se mai poate exprima prin limbaj, este o situație foarte tristă", relatează Corriere della Sera.

Michael Schumacher, acum în vârstă de 56 de ani, este tratat de o echipă de medici și de soția sa Corinna în casa lor de pe lacul Geneva, dar până la dezvăluirea lui Gorner au fost publicate puține știri despre starea lui. 

Jurnalistul german a mai povestit: "Există un cerc de maximum 20 de persoane care au permisiunea de a se apropia de el. În opinia mea, este calea cea bună, pentru că familia a fost întotdeauna atentă cu viața sa privată și acest lucru nu se va schimba." 

Fiul său, Mick, a vorbit despre dificultățile sale de comunicare cu tatăl său într-un documentar lansat pe Netflix în 2020: "Eu și tata va trebui să ne înțelegem diferit", a explicat el, în timp ce soția sa Corinna a oferit puţine informaţii în care afirma că "Michael continuă să urmeze tratamentul de recuperare necesar după rănile care i-au schimbat viaţa. Acum e diferit, dar se află împreună cu noi".

Nu a fost întotdeauna ușor ca familia să protejeze intimitatea lui Schumacher, au existat multe încercări de a obține documente despre starea lui sau câteva fotografii din noua sa viață. În 2024, garda lui de corp de încredere Markus Fritsche, căruia i se acordase acces privilegiat la cele mai intime aspecte ale procedurilor medicale ale fostului pilot, a obţinut dosare confidențiale şi a șantajat familia Schumacher cu intenția de a o stoarce de bani. Planul a eșuat apoi, au urmat un proces și mai multe condamnări.

×
x close