Antena 3 CNN Externe Mapamond Metoda scandaloasă folosită de un guru din Italia care susţine că poate vindeca femeile. "Am văzut fotografiile, erau toate goale"

Metoda scandaloasă folosită de un guru din Italia care susţine că poate vindeca femeile. "Am văzut fotografiile, erau toate goale"

N.B.
1 minut de citit Publicat la 11:37 06 Noi 2024 Modificat la 12:53 06 Noi 2024
Un barbat imbracat in portocaliu sta asezat pe jos cu mainile pe genunchi
Shivananda susţine că poate vindeca femeile prin intermediul relaţiilor intime. Sursa foto: captura youtube/ Kali Gioia

Scandal în Italia, la Foggia, unde un autointitulat guru numit Shivananda susţine că vindecă femeile prin sex. Victimele l-au reclamat în cadrul emisiunilor televizate din Italia.

Se numeşte Francesco Grassi, este un fost instructor de călărie şi este fondatorul unei comunităţi care locuieşte într-un ashram în zona rurală din San Marco La Catola, în regiunea Puglia. Cazul a ajuns în atenţia opiniei publice din Italia în cadrul emisiunii "Zona Bianca" de pe Rete 4.

Potrivit Corriere della Sera, practicile de vindecare ar fi avut loc în cadrul comunității ashram frecventate de femei de toate vârstele, gospodine și muncitori. O comunitate care are și un profil de Facebook prin care, periodic, Shivananda dă "mesaje de guru" care vorbesc despre dragoste, forțe cosmice, energie divină și renaștere. Totul, inclusiv actele sexuale, s-ar fi petrecut cu acceptul şi consimţământul femeilor chiar dacă, susţin acestea, cu "mare manipulare, prin înşelăciune".

O fostă pacientă a italianului a declarat pentru presa din Italia: "Mi-a făcut un tratament în zona tâmplei prin presarea mâinilor și contact insistent cu privirea, m-am simțit copleşită". Datorită acestei practici femeia ar fi simțit o dorință puternică față de autointitulatul sfânt și, după ce i-a spus că a visat că "în altă viață" ea era "Maria Magdalena și el era Hristos", a chemat-o într-o cameră spunându-i că el că ar putea-o vindeca. "În final a avut loc actul sexual", a povestit femeia.

Și tot aceeași femeie spune că sfântul bărbat "este mereu înconjurat de femei pentru că are nevoie de femei. Într-adevăr, odată ce aveau o relație cu el, se schimbau, deveneau mai frumoase, mai feminine. Am văzut toate fotografiile cu femeile cu care fusese, goale, pe majoritatea le cunoșteam și nu credeam că au trecut pe acolo. Am fost șocată. Din acel moment am înțeles cu adevărat gravitatea locului în care mă aflam. Am încercat să vorbesc cu fetele care sunt acolo, care mi-au spus că sunt prea concentrată pe propriul ego. Apoi am plecat."

Autoproclamatul guru se apără şi spune că atingerea nu înseamnă sex. Shivananda susţine: "Nu există ritualuri, există ceremonii. Nu există reguli pentru a fi în această comunitate. Fiecare este liber și conștient să facă ceea ce vrea în viața sa. Sexualitatea este viața mea privată pe care am împărtășit-o cu oamenii. Nu mi-am permis niciodată să depășesc o limită".

 

×
x close