Maternitatea surogat devine infracţiune în Italia după ce miercuri propunerea de lege a trecut de Senat. Meloni: „Regulament împotriva comercializării femeilor și copiilor”.
Proiectul de lege iniţiat de deputata partidului Fraţii Italiei, Carolina Varchi, a fost aprobat ieri şi prevede interzicerea practicii maternităţii surogat. În plus vor fi pedepsite şi cuplurile italiene care recurg la respectiva practica în străinătate, în țările în care aceasta este permisă.
Conform La Repubblica, proiectul de lege semnat de partidul Fraţii Italiei, aprobat cu 84 de voturi pentru și 58 împotrivă, prevede ca maternitatea surogat, deja interzisă în Italia de douăzeci de ani, să devină infracţiune şi să fie pedepsită chiar dacă cuplul recurge la această metodă într-o țară în care aceasta este permisă. Odată ce părinții se întorc în Italia, aceștia ar putea fi inculpați, ar putea ajunge la închisoare de la trei luni la doi ani și ar trebui să plătească o amendă între 600 de mii și un milion de euro.
Opoziţia a criticat dur această iniţiativă şi consideră textul legii ca fiind unul foarte dur, iar din cauza certurilor din plen în cadrul dezbaterilor, președintele Senatului a suspendat de câteva ori şedinţa.
Opoziţia acuză majoritatea că a elaborat un text "ideologic" care nu face altceva decât să-l reproducă pe cel pe care l-a depus Giorgia Meloni în ultima legislatură. Atât de mult încât premierul se bucură pe rețelele de socializare: "Uterul închiriat este o infracţiune și este în sfârșit lege. O regulă de bun simț împotriva comercializării corpului feminin și a copiilor".
Opoziţia a adus ca argumente mai multe hotărâri ale Curții Constituționale din Italia care cer Parlamentului să intervină asupra recunoașterii copiilor născuți din maternitate surogat.