Prinţesa norvegiană Märtha Louise, în vârstă de 52 de ani, s-a căsătorit cu un "şaman" autoproclamat. Aceasta este cea mai controversată nuntă regală şi nu este deloc bine văzută în Norvegia, în condiţiile în care americanul este considerat "escroc" și adept al teoriilor conspirației.
După cocktailuri şi ceaiuri servite sâmbătă după-amiază la un hotel din Geiranger, vestul Norvegiei. Ceremonia de nuntă a avut loc în timpul serii, iar lista invitaţilor a cuprins 350 de persoane.
Înaintea nunţii, numeroşi invitaţi au pozat pe un covor roşu, unii dintre ei purtând costume tradiţionale norvegiene.
Spre deosebire de alte nunți regale în care publicul se adună pe străzi, la această ceremonie au fost doar puține persoane venite să vadă evenimentul, scrie BBC.
Părinții prințesei, regele Harald și regina Sonja, au participat la nuntă împreună cu alți membri ai familiei regale a Norvegiei, alături de prinți și prințese din Suedia și Țările de Jos.
La ceremonie au fost și cele trei fiice ale Prințesei Märtha Louise din prima căsătorie cu scriitorul norvegian Ari Behn.
Aproximativ 350 de invitați au participat la evenimentul de sâmbătă, deși nu există nicio dovadă că printre aceștia s-au numărat pretinșii prieteni americani de top a lui Verrett. De exemplu, californianul de 49 de ani o consideră pe actrița Gwyneth Paltrow drept prietenă și o numește „sora lui suflet”.
Prințesa Märtha Louise, în vârstă de 52 de ani, și Verrett, care nu va deveni prinț după nuntă, și-au anunțat logodna în 2022. În timp ce relația lor a divizat Norvegia, regele Harald le-a spus reporterilor norvegieni că Verrett este „un tip grozav” și că cei doi „au râs mult, chiar și în această perioadă grea”.