
Konstantin Rudnev, liderul unei secte ruse controversate, a fost arestat în Argentina alături de alți 13 suspecți, majoritatea femei, într-un caz de trafic de persoane cu ramificații internaționale. Fondator al „Ashramului din Shambhala” – un cult acuzat de abuzuri sexuale, manipulare și exploatare psihologică –, cazul lui Rudnev poate fi comparat cu cel al lui Gregorian Bivolaru, liderul MISA din România.
La fel ca Rudnev, Bivolaru a creat un cult spiritual în jurul său, combinând yoga cu practici sexuale și control psihologic asupra adepților. A fost condamnat în România pentru act sexual cu un minor și a fugit din țară, fiind arestat ani mai târziu în Franța și extrădat.
Pe 28 martie, autoritățile argentiniene au arestat 14 suspecți de trafic de persoane, aproape toți cetățeni ruși, în timp ce încercau să părăsească țara cu destinația Brazilia, , scrie site-ul Meduza. Opt dintre aceștia au fost reținuți pe aeroportul din Bariloche, iar alți șase pe aeroportul din Buenos Aires. Printre cei arestați se află și Konstantin Rudnev, fondatorul secte ruse „Ashramul din Shambhala”. La momentul reținerii, Rudnev a încercat să-și taie gâtul cu o lamă de ras, însă polițiștii au intervenit la timp și au prevenit gestul extrem.
Yoga de 5.000 de dolari și o gravidă cu identitate incertă
Potrivit publicației Economicas Bariloche — dar și El Observador și LM Neuquen — Rudnev și câteva femei s-au stabilit la începutul lunii martie în Bariloche, unde organizau cursuri de yoga la prețul exorbitant de 5.000 de dolari.
Atenția poliției a fost atrasă de o tânără însărcinată, care s-a prezentat la spitalul din Bariloche. Deși pașaportul ei indica vârsta de 22 de ani, aspectul fizic sugera că nu avea mai mult de 15 ani. Femeia nu a putut preciza unde locuiește și era însoțită de două alte femei, care prezentau urme vizibile de violență.
Personalul medical a alertat autoritățile, iar poliția a început imediat monitorizarea. Pe 21 martie, tânăra s-a întors la spital pentru a naște, fiind din nou însoțită de cele două femei. Acestea au rupt foaia pe care gravida scrisese numele tatălui copilului. În aceeași zi, însoțitoarele au fost reținute — cinci dintre ele erau de naționalitate rusă și una era mexicană. Deși eliberate la scurt timp, ancheta a continuat, iar mama și nou-născutul au fost plasați într-un loc sigur.
Rudnev, capturat în papuci și cu cocaină la purtător
La scurt timp după incident, poliția a percheziționat casa în care locuia grupul și a găsit documentele lui Rudnev. Acesta fugise din locuință înainte de sosirea forțelor de ordine, dar a fost prins pe 28 martie, pe aeroportul din Bariloche, purtând doar papuci și având asupra lui o cantitate de cocaină.
Printre cei 13 reținuți alături de el se aflau cel puțin 12 femei, multe dintre ele în stare avansată de epuizare, una dintre ele aproape complet cheală. În locuința grupului au fost descoperite 131 de pastile de cocaină, 12 telefoane mobile, un telefon prin satelit, o antenă Starlink, 10 cartele SIM, aproximativ 15.000 de dolari și peste un milion de pesos argentinieni.
Autoritățile argentiniene investighează dacă Rudnev are alți adepți în țară, dacă este implicat în rețele de trafic de droguri și dacă femeile reținute au fost victime ale exploatării sexuale.
Cum a creat Rudnev o sectă în Rusia
Konstantin Rudnev, în vârstă de 57 de ani, este originar din Novosibirsk, Rusia, și a absolvit o școală tehnică de inginerie mecanică. La finalul anilor ’80, a început să predea yoga, pe care susținea că o studiază din adolescență. Cursurile s-au transformat treptat în seminarii plătite și broșuri despre „iluminare”, iar în jurul său s-a coagulat un grup de adepți loiali. Astfel a apărut secta „Ashramul din Shambhala”.
Rudnev a început să poarte haine extravagante, să își schimbe constant numele — de la „Sotilian Sekorisky” la „Sri Jnan Avatar Muni” — și să-și supună adepții unui control total. Doctrina promovată combina elemente din religii orientale, ocultism, pseudoștiință și medicină alternativă. Adepții erau învățați să renunțe la familie, să își transfere bunurile liderului și să își dedice complet viața acestuia. Rudnev susținea că este „un extraterestru din Sirius”.
Membrii cultului locuiau în „așramuri” achiziționate de lider în Novosibirsk, iar principalele surse de venit erau seminariile și donațiile adepților. Nucleul sectei era format din tinere cu care Rudnev întreținea relații sexuale, pe care le prezenta ca „practici spirituale”. Se practicau și ritualuri sexuale de grup, inclusiv violuri, relații homosexuale forțate și chiar acte de zoofilie. Pe coperta cărții sale, Calea nebunului, considerată „biblia” sectei, apare Rudnev înconjurat de adepți pe jumătate goi.
Rudnev le umilea, bătea și înfometa pe așa-numitele „preotese”, provocându-le să se lupte între ele pentru favorurile lui. Adepții mai tineri erau subnutriți și supuși la eforturi fizice extreme, ritualuri bizare și supraveghere constantă, ceea ce ducea la epuizare fizică și psihică.
De la condamnare în Rusia la rețea internațională
Secta lui Rudnev a funcționat legal în Rusia timp de aproximativ 20 de ani, cu filiale în mai multe orașe, atrăgând mii de adepți, inclusiv oameni de afaceri și oficiali, în ciuda sesizărilor repetate ale familiilor victimelor.
A fost arestat abia în 2010 și condamnat în 2013 la 11 ani de închisoare pentru crearea unei organizații care promova violența, violul, acte indecente și consumul de droguri. În 2014, secta a fost interzisă oficial în Rusia.
Rudnev a fost eliberat în 2021, după executarea integrală a pedepsei. Potrivit apropiaților, a plecat imediat din țară, stabilindu-se temporar în Muntenegru. În octombrie 2024, mai mulți membri ai sectei au fost reținuți acolo în timp ce filmau filme pornografice într-o stațiune montană. Rudnev nu se afla printre cei reținuți la acel moment.