Proeminentul arheolog egiptean Zahi Hawass, fost ministru pentru antichităţi, a lansat o petiţie pentru restituirea către Egipt a bustului reginei Nefertiti din perioada faraonică, aflat la muzeul Neus din Berlin, transmite duminică Reuters, potrivit Agerpres.
Celebrul bust pictat al reginei Nefertiti, realizat în calcar, a fost descoperit la Tell el-Amarna, la aproximativ 300 km sud de Cairo, în 1912 de o misiune arheologică germană, care l-a trimis la Berlin anul următor.
Amarna a fost pentru scurt timp capitala regatului condus de soţul lui Nefertiti, faraonul Akhenaton din Dinastia a 18-a, care a condus Egiptul până în anul 1335 î.Hr. Supranumit "regele eretic", Akhenaton a intrat în istorie pentru că a promovat o nouă religie monoteistă bazată pe venerarea zeului Aton, zeul discului solar şi i-a exclus pe toţi ceilalţi zei din panteonul egiptean. Domnia sa a adus şi o schimbare radicală în arta egipteană.
În petiţia sa lansată sâmbătă, Zahi Hawass a solicitat restituirea bustului menţinând că, după descoperirea sa, a fost scos în mod ilegal din Egipt.
"Anunţăm azi că Egiptul - şi este vorba de comitetul naţional şi nu de un comitet guvernamental - solicită restituirea bustului lui Nefertiti", a declarat Zahi Hawass. "Vrea să intraţi cu toţii pe site-ul meu ... hawasszahi.com, şi să semnaţi, o singură dată, pentru a arăta că vă doriţi ca acest bust să fie înapoiat".
Zahi Hawass a precizat că nu solicită restituirea artefactelor scoase din Egipt pe căi legale. Campania sa este concentrată pe repatrierea a "trei frumoase obiecte importante" - bustul lui Nefertiti, Piatra Rosetta şi Zodiacul din Dendera.
Reprezentanţii muzeului Neues din Berlin nu au putut fi contactaţi pentru comentarii pe acest subiect, mai menţionează Reuters.