Antena 3 CNN Externe Mapamond După ce a traversat fără probleme 12 ţări din întreaga lume, un tânăr influencer japonez a fost bătut şi jefuit la Milano

După ce a traversat fără probleme 12 ţări din întreaga lume, un tânăr influencer japonez a fost bătut şi jefuit la Milano

N.B.
1 minut de citit Publicat la 09:53 22 Oct 2024 Modificat la 09:53 22 Oct 2024
Un barbat japonez cu mai multe bagaje si o bicicleta
Tatsuya Kushihara, un tânăr influencer japonez, a început în aprilie să facă turul lumii cu gândul să cunoască alte culturi şi să aibă diverse experienţe de viaţă. Sursa foto: captura instagram/tabibito_16

Un cunoscut influencer japonez de 19 ani, Tatsuya Kushihar a fost atacat și jefuit la Milano. Era la restaurantul McDonald's din via Farini când și-a dat seama că cineva i-a furat bicicleta, mijlocul de transport cu care face înconjurul lumii. 

Milanotoday relatează că, în timp ce își strângea bagajele căzute la pământ, Kushihara a fost abordat de un bărbat care i-a luat telefonul, apoi au sosit alți bărbați, "cel puțin cinci", aşa cum a declarat el, care l-au bătut cu pumnii şi picioarele. Până la urmă, pe lângă bicicletă, tânărului influencer i-a fost furat și telefonul și Go Pro.

Folosind un telefon mobil de rezervă pe care îl avea la el, a reușit să "localizeze" telefonul furat, a mers acolo cu un prieten, dar fără a reuși să recupereze bunurile furate.

Cu toate acestea, tânărul nu și-a pierdut speranța și a depus plângere. În plus a declarat că dacă poliţiştii italieni nu îi vor găsi bicicleta, îşi va cumpăra alta, dar nu va renunţa la visul său de a face turul lumii.

Înainte de a ajunge la Milano, Kushihara traversase nu mai puţin de 12 țări asiatice și europene în lunga sa călătorie, din Singapore în Thailanda, din India în Turcia până în Africa și apoi, în Europa, unde a traversat Bulgaria și Slovenia. Următoarea sa oprire va fi Portugalia.

Ceea ce s-a întâmplat cu tânărul japonez a reaprins dezbaterea pe tema siguranţei publice de la Milano, în contextul în care în ultimele săptămâni mai multe persoane publice, precum influencerul Giulia Salemi, gimnastul Nicola Bartolini sau vedeta de televiziune Alba Parietti, au fost jefuite şi au povestit indignate respectivele întâmplări pe reţelele de socializare.

×
Etichete: Italia Milano furt
x close