Două femei au stârnit furie în mediul online după ce au închis un bebeluș în toaleta unui avion, pentru că plângea prea tare. Cele două individe nici măcar nu cunoșteau copilul, scrie BBC.
Incidentul a avut loc pe 24 august la bordul unui zbor Juneyao Airlines din Guiyang către Shanghai.
Copilul, care călătorea cu bunica, începuse să plângă în timpul zborului.
Potrivit companiei aeriene, bunica a fost de acord să lase bebelușul în grija a două femei, pentru „a-l educa”.
Una dintre cele două femei s-a filmat în timp ce încuia fetița de un an în toaleta aeronavei și a postat chiar ea videoclipul online, în care se aude cum îi spune bebelușului că va rămâne închis acolo până se oprește din plâns.
În postare, Gou spune că ele doar au vrut să îi ajute pe ceilalți pasageri, scăpându-i de plânsete pentru a se putea odihni.
„Preferă să iau măsuri decât să fie un spectator. Am vrut doar să liniștesc copilul și să-i las pe toți să se odihnească”, s-a apărat Gou.
Ea a explicat, de asemenea, că unii pasageri „s-au mutat în spatele avionului pentru a scăpa de zgomot”, în timp ce alții și-au îndesat șervețele în urechi.
Gestul a stârnit un val de furie în mediul online, iar cele două femei au fost aspru criticate pentru lipsa lor de empatie.