
O nouă tragedie aviatică în SUA. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce două avioane s-au ciocnit în timp ce erau aer în statul Arizona. Coliziunea celor două aeronave de mici dimensiuni a avut loc deasupra unui aeroport, iar după impact, martorii au văzut scene înfiorătoare.
Aeroportul deasupra căruia s-a produs coliziunea nu are turn de control al traficului aerian, au declarat oficiali din cadrul Administrației Federale a Aviației din SUA, a relatat The Independent.
Un Lancair 360 MK II și un Cessna 172 s-au ciocnit în aer miercuri, în jurul orei 8:25, deasupra Aeroportului Regional Marana, aflat la nord-vest de Tucson.
Avioanele cu un singur motor, cu aripa fixa, "s-au ciocnit în timp ce se aflau contra vântului pe pista 12", una dintre cele două piste de pe aeroport, au spus cei de la Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB), potrivit CNN.
În timp ce avionul Lancair s-a prăbușit pe terenul din apropierea unei piste, după care "a izbucnit un incendiu", Cessna a aterizat "fără incidente", au mai precizat reprezentanții NTSB.
Accidentul aviatic din Arizona este cel mai recent dintr-un șir de astfel de incidente în SUA, care au început pe 29 ianuarie. Luna trecută, un avion American Airlines și un elicopter militar s-au ciocnit lângă pe Aeroportul Național Ronald Reagan Washington. Bilanțul a fost de 67 de morți.