Arheologii au descoperit o mulțime de artefacte impresionante într-un vechi spa termal dintr-un mic oraș din Toscana. Printre acestea se numără șerpi din bronz, statui, două coroane de aur, bijuterii, mii de monede și ouă perfect conservate, scrie The Guardian.
Tezaurul a fost conservat de apele calde și noroiul izvoarelor, despre care se crede că au fost construite de etrusci în secolul al II-lea î.Hr., în San Casciano dei Bagni, un oraș situat pe o colină, aproape de Siena.
Situl, care a fost un loc de cult pentru etrusci și mai târziu pentru romani, este în curs de excavare din 2019, primele descoperiri – 24 de statui din bronz, majoritatea dedicate zeilor – fiind scoase la lumină trei ani mai târziu.
Cele mai recente relicve au fost găsite de o echipă de arheologi, condusă de Jacopo Tabolli, la o adâncime de aproape 5 metri în piscina Bagno Grande, unde vizitatorii aruncau ofrande votive.
Colecția de figuri masculine și feminine din bronz include o statuie reprezentând un corp masculin tăiat în jumătate, oferită ca ofrandă de un anume Gaius Roscius.
Un șarpe cu barbă, lung de un metru, despre care se crede că îl reprezintă pe Agathos, sau Spiritul Bun, se numără printre șerpii de bronz descoperiți.
Tabolli, cunoscut în oraș drept „Indiana Jones”, a declarat că situl oferă „surprize infinite”.
Spa-ul a devenit mai opulent în perioada romană, fiind frecventat de împărați, inclusiv Augustus, și a rămas în funcțiune până în secolul al V-lea d.Hr., când a fost închis, dar nu distrus, în timpul creștinismului. Piscinele au fost sigilate cu coloane grele de piatră, iar statuile divine au fost lăsate în apele bogate în minerale, precum calciul și magneziul. Apa era considerată benefică pentru ficat, tratarea durerilor faciale și fertilitate.
Descoperirile vor fi expuse într-un muzeu ce urmează să fie deschis în San Casciano dei Bagni la sfârșitul anului 2026.