Antena 3 CNN Externe Mapamond De ce cumpără rușii șerpi vii pentru cadoul de Crăciun. Autoritățile din Moscova sunt în alertă

De ce cumpără rușii șerpi vii pentru cadoul de Crăciun. Autoritățile din Moscova sunt în alertă

N.B.
1 minut de citit Publicat la 13:08 18 Dec 2024 Modificat la 13:08 18 Dec 2024
Un sarpe verde
În ajunul Anului Nou, mulți ruși au decis să renunţe la  figurinele și magneții de frigider și să se îndrepte către şerpii adevăraţi. Sursa foto: Getty images (poza cu caracter ilustrativ)

Pentru calendarul chinezesc, 2025 va trece sub semnul șarpelui verde de lemn și, conform tradiției de zeci de ani în Rusia, în magazine au apărut suveniruri. Unii ruși, însă, caută să cumpere șerpi adevărați, iar autoritățile au fost nevoite să transmită avertizări.

Î ajunul Anului Nou, mulți ruși au decis să renunţe la  figurinele și magneții de frigider și să se îndrepte către un animal adevărat, luând cu asalt comercianții care vând reptile. Fenomenul a crescut până în punctul în care a fost nevoie ca autoritățile să intervină și să îi avertizeze pe oameni: a da șerpi rudelor și prietenilor ar putea fi „o idee proastă”, relatează La Repubblica.

Confruntați cu amploarea fenomenului și cu imposibilitatea de a interveni pentru a-l ține sub control, specialiștii de la Departamentul de Mediu din Moscova au decis să ofere măcar câteva sfaturi vânzătorilor, cumpărătorilor și viitorilor proprietari ai reptilelor.

Astfel un comunicat al acestui departament anunţă că: „Dintre speciile disponibile, cei mai des întâlniți sunt șerpii de porumb și șerpii de lapte din California. Aceştia pot fi păstrați și atrag atenția cumpărătorilor datorită varietății de culori și dimensiunilor reduse”.

Este interzisă, însă, comercializarea altor tipuri de șerpi, cum ar fi mamba, cobra și pitonii de peste patru metri lungime.

„Noii proprietari” vor avea, de asemenea, responsabilitatea de a garanta siguranța și bunăstarea atât a vecinilor, cât și a reptilelor: „Sperăm că vor deveni membri iubiți ai familiei și nu doar o jucărie pentru Anul Nou”, se mai arată în comunicatul departamentului.

×
x close