Antena 3 CNN Externe Mapamond Curtea Supremă din Brazilia confirmă suspendarea reţelei sociale X: „Elon Musk şi-a demonstrat lipsa totală de respect”

Curtea Supremă din Brazilia confirmă suspendarea reţelei sociale X: „Elon Musk şi-a demonstrat lipsa totală de respect”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:17 02 Sep 2024 Modificat la 23:17 02 Sep 2024
logo x brazilia steag
Logo-ul X, cu steagul Braziliei pe fundal. Sursa foto: Profimedia Images

Curtea Supremă a Braziliei a confirmat luni hotărârea unuia dintre judecătorii săi de a suspenda reţeaua de socializare X pentru că a ignorat o serie de decizii judiciare legate de lupta împotriva dezinformării, notează AFP, potrivit Agerpres.

Reţeaua, proprietate a miliardarului american Elon Musk, a început să fie blocată în ţară la primele ore ale zilei de sâmbătă, la câteva ore după ce judecătorul Alexandre de Moraes a dispus suspendarea ei în termen 24 de ore.

Judecătorul Tribunalului federal suprem (STF) şi figură a luptei împotriva dezinformării în Brazilia se află în conflict cu miliardarul american pe tema limitelor libertăţii de exprimare.

Cinci magistraţi ai Curţii Supreme, printre care şi Moraes, au confirmat într-o şedinţă virtuală măsura luată vineri.

"Elon Musk şi-a demonstrat lipsa totală de respect pentru suveranitatea braziliană şi, în special, pentru puterea juridică, poziţionându-se ca o adevărată entitate supranaţională, imună la legile oricărei ţări", a declarat judecătorul Moraes.

Acesta din urmă dăduse platformei 24 de ore, miercuri seară, pentru a desemna un reprezentant legal în ţară, sub pedeapsa blocării. După respingerea ultimatumului, el a decis "suspendarea imediată, completă şi integrală" a reţelei în Brazilia.

"Libertatea de exprimare este fundamentul democraţiei şi, în Brazilia, un pseudo-judecător neales este pe cale de a o distruge din motive politice", a scris proprietarul platformei pe X (ex-Twitter).

"Libertatea de exprimare nu protejează împotriva încălcărilor repetate ale sistemului juridic", a declarat luni judecătorul Flavio Dino, fost ministru al justiţiei sub preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva.

Suspendarea intervine cu puţin mai mult de o lună înaintea alegerilor municipale care vor permite să se măsoare raportul de forţe dintre tabăra preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva şi dreapta, care a făcut din Elon Musk campionul său.

Fosta reţea socială Twitter are în Brazilia 22 de milioane de abonaţi, potrivit estimării site-ului de specialitate DataReportal.

×
x close