Puțină spumă parfumată ne ajută foarte mult să ne menținem curați, dar cum se spălau oamenii înainte de inventarea săpunului modern?
Săpunul are o formulă destul de simplă și o istorie lungă. Dar, timp de secole, apa a fost principalul mijloc de îmbăiere. De exemplu, în Civilizația Văii Indusului - o cultură care a prosperat în părți din ceea ce este acum Pakistan, India și Afganistan între 2600 și 1900 î.Hr. - Marea Baie din Mohenjo-daro este considerată una dintre primele băi publice pentru baie cu aburi, potrivit Live Science.
Înainte ca săpunul să devină o regulă în igiena personală, „ar fi existat o mulțime de oameni care miroseau foarte urât”, a declarat pentru Live Science Judith Ridner, un istoric de la Mississippi State University care scrie despre cultura materială.
Deși formulele moderne de săpun conțin multe ingrediente suplimentare, săpunul de bază este un preparat destul de simplu. Este o sare a unui acid gras, adică o combinație între un alcalin - un compus solubil în apă - și o grăsime, a declarat Kristine Konkol, chimist la Universitatea de Stat Albany, pentru Live Science. Ca și compus chimic, o moleculă de săpun are un cap iubitor de apă și o coadă de lanț de carbon iubitoare de grăsimi și uleiuri care înconjoară și ridică moleculele de murdărie, a explicat Konkol.
Cu ce se spălau oamenii din civilizațiile antice
Această formulă de bază a fost esențială pentru săpunurile premoderne din civilizațiile antice. Plantele, bila animală, uleiurile și exfolianții, precum nisipul și cenușa de lemn, erau toate ingrediente de bază ale acestor produse de curățare timpurii.
Formele antice de săpun sunt greu de urmărit pentru istorici din cauza unui obstacol major: „Săpunul se degradează”, a declarat Seth Rasmussen, istoric chimist la North Dakota State University. „Putem folosi datarea chimică și arheologia, dar asta presupune ca eșantioanele să fi supraviețuit de când au fost produse pentru prima dată și până acum.”
Primele înregistrări scrise ale substanțelor asemănătoare săpunului datează din jurul anului 2500 î.Hr. în Mesopotamia. Tăblițele de lut indică faptul că sumerienii foloseau apă și carbonat de sodiu - o sare pulverulentă, cum ar fi cea provenită din cenușă de plante - pentru a se curăța, și bere și apă fierbinte pentru a-și curăța rănile.
Câteva sute de ani mai târziu, Imperiul Akkadian din regiunea Mesopotamiei folosea un amestec de plante, precum palmierul curmal, conul de pin și o plantă arbustivă numită tamarisc. Un astfel de amestec este în concordanță cu ingredientele de bază ale săpunului din zilele noastre: un alcalin, cum ar fi tamarisc, un ulei, cum ar fi palmierul curmal, și un abraziv, cum ar fi conul de pin, au explicat Konkol și Rasmussen în lucrarea lor despre săpunul din antichitate.
Într-adevăr, „nu există prea multe diferențe între săpunul modern și săpunul antic”, a spus Ridner.
Cum este posibil acest lucru dacă știința modernă nu exista în antichitate? Probabil că oamenii au creat săpunul neintenționat, a spus Konkol. De exemplu, curățarea unei tigăi unsuroase cu cenușă vegetală la căldură mare ar produce săpun, la fel cum ar fi fierberea grăsimilor animale cu cenușă de lemn.
Istoricii au urmărit aceste metode până în Babilon și Egiptul antic. Natronul (un tip de sare), argila și piatra de săpun pe bază de talc sunt alte ingrediente care au fost documentate în rămășițele egiptene, probabil ca parte a rutinei lor de îmbăiere - sau, mai sumbru, ca rezultat chimic al descompunerii corpurilor, a spus Rasmussen.
Grecii și romanii, o abordare diferită a ritualului de îmbăiere
Grecii antici și romanii aveau o abordare ușor diferită a îmbăierii. După ce se clăteau în apă, se ungeau cu uleiuri de măsline parfumate. Apoi, foloseau un instrument curbat numit strigil pentru a îndepărta murdăria rămasă. Dar este posibil ca aceasta să nu fi fost atât o tehnică de curățare, cât una de mascare, a spus Rasmussen.
„De multe ori, uleiurile conțineau extracte de plante aromate”, a spus el. „Deci, în aceste perioade, uleiurile erau folosite ca parfumuri.”
Majoritatea acestor amestecuri cu săpun erau folosite pentru a curăța textilele, mai degrabă decât corpurile umane. „Era mai degrabă un proces industrial decât o problemă de curățenie”, a spus Rasmussen.
Istoricii nu sunt siguri cu exactitate când îmbăierea cu săpun a devenit mai obișnuită, dar în lumea occidentală, nu a fost decât mult mai târziu - probabil la începutul sau mijlocul anilor 1800, a estimat Ridner.
„Este o întreagă convergență de factori care au cauzat acest lucru”, a spus ea. În primul rând, grăsimile necostisitoare au devenit disponibile pe scară mai largă, a spus Ridner. Apoi, revoluția industrială a mutat producția de săpun din gospodării în fabrici. Inginerii urbani și reformatorii s-au orientat, de asemenea, către „curățarea” comunităților de imigranți, ceea ce a facilitat, de asemenea, această schimbare. În plus, războaiele civile și din Crimeea au pus un accent mai mare pe sterilizare în spitale și în asistența medicală.
„Toți acești factori s-au reunit pentru a crea o piață de masă pentru săpun de care companiile, precum Procter & Gamble din SUA, au început să profite”, a declarat Ridner.
