"Noua" Notre-Dame este o catedrală plină de lumină, cu inserții de modernitate sobră. Deși macaralele și schelele sunt încă vizibile, maxi-șantierul care a costat peste 700 de milioane de euro este de acum finalizat.
În interiorul Notre-Dame, distrus de un incendiu în urmă cu cinci ani, a fost renovată cu elemente revoluționare, desigur urmând tradiția, dar cu multe inovații, relatează La Repubblica.
Impressive images of the Notre Dame restoration in Paris - France ??, as the long-awaited reopening is set for December 8th, with a special ceremony on the 7th
— Mambo Italiano (@mamboitaliano__) November 8, 2024
Fifteen million visitors are expected—and the bells have already begun to ring!pic.twitter.com/gDG1v80LH0
Emmanuel Macron speră să transforme redeschiderea din 7 decembrie într-un eveniment global. Sunt așteptați mari artiști internaționali, există și zvonuri despre prezența lui Paul McCartney, însă deocamdată neconfirmată. Cu toate acestea, șeful statului a fost dezamăgit de absența Papei Francisc, care ar trebui să meargă în Corsica la jumătatea lunii decembrie pentru a-l întâlni pe noul cardinal François Bustillo. Vaticanul a subliniat că nu este vorba despre o lipsă de respect personal, ci doar despre o alegere coerentă a Pontifului care preferă suburbiile mai degrabă decât marile capitale europene și are o legătură deosebită cu insulele din Marea Mediterană care continuă să înghită vieți omenești.
Intrând din curtea bisericii, credincioșii și vizitatorii vor descoperi o axă centrală cu un nou mobilier liturgic minimalist din bronz maro, un perete cu relicve, din lemn de cedru și o aureolă gigantică din sticlă aurie care adăpostește coroana de spini a lui Hristos, salvată ca prin minune de flăcări.
Pereții de piatră ai catedralei au fost restaurați la culoarea lor originală, ocru, luminând toate spațiile. Vitraliile au fost curățate și restaurate, dezvăluind culori strălucitoare, la fel ca și decorațiunile din capele, care acum ies în evidență pe podeaua în carouri alb-negru.
"Există un efect de Capelă Sixtină, un fel de redescoperire", mărturisește managerul de șantier, Philippe Jost.
Pe acoperișul Notre-Dame, turla care s-a prăbuşit în văzul lumii, mistuită de flăcări, este din nou înălţată. Acum câteva zile au sunat din nou clopotele, inclusiv unul care a fost pe Stade de France în această vară pentru Jocurile Olimpice.
În primele imagini din interior lansate de eparhie, se dezvăluie noul altar, în formă de semicerc și forjat în bronz pentru "nobila simplitate". Cele o mie cinci sute de scaune, din stejar masiv, au fost produse în Landes. Arhiepiscopul Parisului, Laurent Ulrich, apără alegerea mobilierului liturgic mai contemporan, astfel a încredinţat designul veșmintelor și al podoabelor liturgice stilistului pop Jean-Charles de Castelbajac.
Va exista și o nouă direcție de circulație pentru vizitatorii care vor merge de la nord la sud, trecând printr-un spațiu de informare și un butic amenajat sub coloane. În primele câteva săptămâni turiştii vor trebui să rezerve un bilet online pentru a admira catedrala. Platforma va fi deschisă cu câteva zile înainte de inaugurare. Eparhia se așteaptă la aproximativ cincisprezece milioane de intrări în acest an.
Ideea de a taxa turiştii pentru intrare, propusă de guvern, a reaprins dezbaterea din Franţa privind finanțarea patrimoniului religios. Notre-Dame aparține de fapt statului care s-a ocupat de restaurarea sa completă, finanțată totuși cu 846 de milioane de euro din donațiile din 150 de țări.
Originea incendiului nu a fost niciodată descoperită, cercetările au mers pe ipoteza unui accident. Acum, însă, catedrala este în sfârșit dotată cu un sistem de prevenire a incendiilor care include camere cu infraroșu, bariere împotriva incendiilor și jeturi de apă pe grinzile acoperișului.