Companii private aflate sub protecția forțelor militare ale Uniunii Europene încearcă să salveze petrolierul MV Sounion și să prevină deversarea a aproximativ un milion de barili de petrol în Marea Roșie, scrie BBC.
MV Sounion, sub pavilion grecesc, a fost abandonat de echipajul său în largul coastei Omanului, după ce a fost lovit la 21 august de rebelii Houthi.
Companiile private aflate sub protecția forțelor militare ale Uniunii Europene vor încerca să salveze nava, care are potențialul de a declanșa una dintre cele mai mari scurgeri de petrol din istroie.
Comandamentul central militar al SUA a declarat marți că ar putea fi un „dezastru major de mediu” și i-a acuzat pe houthi de „acte de terorism nechibzuite”.
A spus că o operațiune de salvare este „în desfășurare”, deși nu este clar dacă navele de salvare au ajuns la Sounion.
Luni, operațiunea militară a UE din regiune a declarat că mai multe incendii continuă să ardă pe puntea principală a petrolierului, deși nu existau semne vizibile că ar fi avut loc deja o scurgere de petrol.
Petrolierul a fost atacat prima dată cu ambarcațiuni în urmă cu două săptămâni, apoi lovit de trei proiectile care au declanșat un incendiu și l-au lăsat fără putere în motoare, a declarat biroul pentru operațiunile comerciale maritime din Marea Britanie (UKMTO).
Cei 25 de membri ai echipajului au fost salvați de o navă de război europeană o zi mai târziu și transportați în Djibouti.
Petrolierul a fost ulterior atacat din nou -rebelii Houthi au postat un videoclip în care se presupune că i-au dat foc.
O declarație de sâmbătă a Departamentului de Stat al SUA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la atacurile asupra navei. Acesta a avertizat despre o posibilă scurgere de petrol de patru ori mai mare decât dezastrul Exxon Valdez din 1989 , care a eliberat 257.000 de barili în largul coastei Alaska, de această dată fiind vorba de aproximativ 1.000.000 de barili.
Luni, comandamentul militar american a declarat că două nave care transportau petrol au fost lovite cu rachete balistice și o dronă, inclusiv MV Amjad, sub pavilion saudit, despre care se spune că transportă aproximativ două milioane de barili de petrol.
O operațiune militară condusă de SUA a desfășurat lovituri în Yemen, unde Houthii controlează o mare parte a țării, în încercarea de a-i perturba capacitatea de a lovi navele care trec prin una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume.