Antena 3 CNN Externe Mapamond Cum a mutat un gheţar care se topeşte graniţa dintre Italia şi Elveția

Cum a mutat un gheţar care se topeşte graniţa dintre Italia şi Elveția

Mihai Paul
1 minut de citit Publicat la 13:45 30 Sep 2024 Modificat la 17:04 30 Sep 2024
se topesc ghetari
Ghețarii vor dispărea în mai puțin de 50 de ani. Efectele încălzirii globale se resimt din ce în ce mai tare Sursa foto: pexels.com

Topirea ghețarilor din Alpi a forţat Italia şi Elveţia să-şi mute frontiera comună după ce gheaţa din munţi s-a diminuat cu 10% în ultimii doi ani.

O parte din zona afectată se va afla sub Matterhorn, unul dintre cei mai înalți munți din Europa, și în apropiere de o serie de stațiuni de schi populare, conform BBC.

Mari porţiuni din frontiera elvețiano-italiene sunt determinate de crestele ghețarilor sau de zonele cu zăpadă permanentă, însă topirea ghețarilor a determinat deplasarea acestor limite naturale.

Astfel, ambele țări să încearcă să rectifice frontiera comună. Primii care s-au mişcat au fost elvețienii care au aprobat oficial vineri acordul privind modificarea, însă Italia nu a făcut încă același lucru. Acest lucru survine în urma unui proiect de acord elaborat de o comisie mixtă elvețiano-italiană în mai 2023.

Statisticile publicate în septembrie anul trecut au arătat că ghețarii elvețieni au pierdut 4% din volumul lor în 2023, a doua cea mai mare pierdere înregistrată vreodată după topirea record de 6% din 2022.

Rețeaua elvețiană de monitorizare a ghețarilor (Glamos) publică în fiecare an un raport anual, care atribuie pierderile record verilor foarte calde consecutive și ninsorilor foarte slabe din iarna 2022. Cercetătorii spun că, dacă aceste modele meteorologice continuă, dezghețul nu va face decât să se accelereze.

Vineri, Elveția a declarat că frontierele redefinite au fost întocmite în conformitate cu interesele economice ale ambelor părți.

Se consideră că clarificarea frontierelor va ajuta ambele țări să stabilească care este responsabilă pentru întreținerea anumitor zone naturale.

Frontierele elvețiano-italiene vor fi modificate în regiunea Plateau Rosa, refugiul Carrel și Gobba di Rollin - toate se află în apropiere de Matterhorn și de stațiunile de schi populare, inclusiv Zermatt.

Modificările exacte ale frontierelor vor fi puse în aplicare și acordul va fi publicat după ce ambele țări îl vor semna.

Elveția afirmă că procesul de aprobare pentru semnarea acordului este în curs de desfășurare în Italia.

Glamos a avertizat recent că este improbabil ca gheţarii elveţieni să fie salvaţi în viitor având în vedere schimbările climatic chiar dacă se păstrează limita stabilită la Paris de maximum 1.5 grade Celsius de creştere a temperaturii.

×
x close