Antena 3 CNN Externe Mapamond Cât de corecte sunt predicțiile celebrei marmote Phil. Meteorologii au dezvăluit de câte ori s-au adeverit

Cât de corecte sunt predicțiile celebrei marmote Phil. Meteorologii au dezvăluit de câte ori s-au adeverit

B.C.
1 minut de citit Publicat la 07:00 04 Feb 2025 Modificat la 10:31 04 Feb 2025
marmota phil
Phil şi-a văzut umbra, duminică, şi a prezis, potrivit legendei, încă şase săptămâni de vreme geroasă. FOTO: Getty Images

Celebra marmotă Phil a ieșit din vizuina sa duminică și și-a văzut umbra. Potrivit legendei, acest lucru înseamnă că vor mai fi încă șase săptămâni de vreme geroasă, însă meteorologii îl contrazic și spun că „mai bine dai cu banul decât să te iei după predicțiile rozătoarei”, transmite Live Science.

Marmota Phil a prezis cum va fi vremea încă din 1887, dar cât de corecte au fost prognozele până acum? Se pare că nu prea corecte.

Procesul de prezicere a vremii nu s-a schimbat prea mult în ultimii 138 de ani. Punxsutawney Groundhog Club are grijă de Phil pe tot parcursul anului, iar în fiecare an, pe 2 februarie, Phil este trezit la răsăritul soarelui pentru ca oamenii să vadă dacă își vede umbra sau nu. Contrar credinței populare, Phil nu trebuie să-și vadă umbra, trebuie doar ca umbra lui să apară.

Conform înregistrărilor Groundhog Club, care se întind din 1886 până în 2024, diferitele încarnări ale lui Phil au prezis 108 prognoze de iarnă și 21 de primăvară timpurie. Sunt nouă ani fără înregistrări și nici măcar Camera de Comerț din zona Punxsutawney, care ține evidența acestor lucruri, nu știe ce s-a întâmplat cu Phil în acei ani.

Datele Almanahului Stormfax arată că prognozele lui Phil pe șase săptămâni au fost corecte doar în aproximativ 39% din timp. Și un studiu din 2012 până în 2021 a arătat că Phil a avut dreptate doar în 40% din timp.

Totuși, prognozele marmotei sunt puțin mai bune atunci când nu își vede umbra. 

„Când Phil a prezis o iarnă scurtă, era mult mai probabil să aibă dreptate. Din cele 15 dăți în care nu și-a văzut umbra și a prezis o primăvară timpurie, a avut dreptate de șapte ori. Aceasta este o rată de precizie de 47%. Mai bine dai cu banul decât să te iei după predicțiile marmotei”, a declarat Tim Roche, meteorolog, pentru Live Science.

Deși Phil şi-a văzut umbra, duminică, şi a prezis, potrivit legendei, încă şase săptămâni de vreme geroasă, rămâne de văzut dacă prognoza sa se va adeveri.

×
x close