Antena 3 CNN Externe Mapamond A murit cel mai vârstnic supraviețuitor din Israel al Holocaustului. Jehuda Aharon Widawski avea 107 ani

A murit cel mai vârstnic supraviețuitor din Israel al Holocaustului. Jehuda Aharon Widawski avea 107 ani

A.O.
1 minut de citit Publicat la 20:43 14 Sep 2026 Modificat la 20:43 14 Sep 2026
lagărul de concentrare de la auschwitz
Se ştie că Widawski a supravieţuit, printre altele, lagărului de concentrare de la Auschwitz. Foto: Profimedia Images

Jehuda Aharon Widawski, cel mai vârstnic supravieţuitor din Israel al Holocaustului, a murit duminică la vârsta de 107 ani, au anunţat presa israeliană şi Memorialul Auschwitz-Birkenau, relatează Agerpres. 

Widawski, născut în Polonia în 1919, a decedat duminică. Preşedintele israelian Isaac Herzog 
a transmis condoleanţe familiei sale. Șeful de stat a scris pe X că viața acestuia a fost o „o mărturie remarcabilă a triumfului vieţii, al memoriei şi al renaşterii”. 

„Când avea 104 ani, am avut privilegiul de a-l primi pe Yehuda la Reședința Prezidențială, alături de familia sa minunată.

M-a emoționat să-i ascult povestea vieții și să aflu despre decizia sa de a se întoarce în Polonia, la mai mulți ani după ce emigrase în Israel, pentru a căuta mormântul bunicii sale.

(...) Yehuda a spus odată că răzbunarea sa împotriva naziștilor a fost că aceștia au pierdut  iar noi avem Statul Israel”, a scris Herzog. 



Se ştie că Widawski a supravieţuit, printre altele, lagărului de concentrare de la Auschwitz. O mare parte a familiei sale a fost ucisă în timpul regimului nazist. El a emigrat în Israel în 1950.

Începând cu anul 1978, s-a implicat în restaurarea mormintelor evreieşti din Polonia. De asemenea, a contribuit la identificarea şi marcarea a peste 3.000 de morminte, conform unui comunicat al Memorialului Auschwitz-Birkenau.

Naziştii au ucis în timpul Holocaustului circa 6 milioane de evrei în Europa. În aprilie, agenţia de stat competentă a raportat că în Israel mai trăiau aproximativ 109.000 de supravieţuitori ai Holocaustului. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close