A fost dejucată una dintre cele mai mari escrocherii încercate vreodată în lumea artei, în urma unei mega operaţiuni coordonată de nivel european de Eurojust.
Parchetul de la Pisa a colaborat în această anchetă cu autorităţile din Franţa, Belgia şi Spania, ţări unde falsificatorii aveau ramificaţii. 2100 de tablouri false, inclusiv realizate după Picasso, Warhol și Dalì, au fost confiscate, acestea erau gata sa fie puse în vânzare cu o valoare de piaţă de 200 de milioane de euro, relatează Il Messaggero.
Bilanțul este de 38 de suspecți într-o anchetă transnațională, începută în martie 2023, privind falsificarea și comercializarea ilicită a artei contemporane. Primele suspiciuni au fost create de prețurile excesiv de mici ale lucrărilor care ar valora milioane de euro. Astfel, Tablouri de Kandinsky, Klee și Mondrian erau vândute la prețuri de 4 mii de euro.
Ancheta, coordonată de parchetul din Pisa, a fost susținută la nivel european de biroul italian Eurojust. Falsificatorii ar fi activat în Spania, Franța și Belgia. Odată ce operele de artă false au fost produse, rețeaua a colaborat cu mai multe case de licitații complice din Italia pentru a vinde piesele. Primul pas a fost confiscarea a 200 de lucrări, inclusiv un tablou înfățișând "Cariatida" de Amedeo Modigliani, de la care și-a luat numele operațiunea.
Perchezițiile au dus la descoperirea laboratoarelor unde se falsifcau tablourile și la confiscarea a o mie de opere de artă false și a peste 500 de certificate și ștampile de autenticitate contrafăcute, a explicat Eurojust. Activitatea a fost susținută de "laboratoare de producție înalt specializate" și de o structură de distribuție bine organizată. Implicarea instituțiilor europene precum Guardia Civil spaniolă, OCBC franceză și Poliția Federală Belgiană a făcut posibilă desființarea reţelei de falsificatori.
De asemenea, poliţiştii de la Unitatea de Protecție a Patrimoniului Cultural au folosit un sistem de inteligență artificială, datorită căruia au identificat falsurile pe baza prețurilor reduse cu care fuseseră introduse pe piață. Lucrările au fost astfel urmărite și în străinătate. "Acesta este fără îndoială – a spus comandantul unității, generalul Francesco Gargaro – principalul rezultat al investigației pentru protecția artei contemporane și, în special, a operelor lui Banksy și Warhol".
Iar procurorul-șef din Pisa, Teresa Angela Camelio, a adăugat: "Continuarea activității ne-a permis să identificăm laboratoarele folosite de falsificatorii din Lucca, Pistoia și Veneția și o rețea de subiecți dedicată acestei activități extinse de fals și comercializare între Italia, Franța, Spania și Belgia". Investigații ulterioare sunt în desfășurare pentru a defini și rolul organizatorilor unei expoziții la Cortona (Arezzo), în timp ce s-a constatat că, în cazul altor două expoziții, responsabilii nu au știut că lucrările sunt false. Ancheta a permis identificarea, la o casă de licitație pisană, a trei lucrări ale lui Kandinsky, Klee și Mondrian la vânzare la 4 mii de euro fiecare, când cele ale acelorași artiști sunt vândute în mod normal la licitații internaționale cu zeci de milioane de euro.