Antena 3 CNN Externe Manifestaţii violente la Paris. Protestatarii au răsturnat maşini şi au incendiat pubele

Manifestaţii violente la Paris. Protestatarii au răsturnat maşini şi au incendiat pubele

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:02 16 Noi 2019 Modificat la 17:02 16 Noi 2019
o_1dpqbou721a7d6i54h19a3ul7b.jpeg

Parisul a devenit sâmbătă scena unor proteste marcate pe alocuri de violenţe, la împlinirea unui an de la începutul mişcării de contestare a „vestelor galbene”, relatează AFP.

În întreaga Franţă au fost lansate apeluri la manifestaţii, iar în capitala Paris au fost organizate încă de dimineaţă mai multe mitinguri, dintre care cel din Piaţa Italiei, în sudul oraşului, a degenerat în scurt timp în răsturnări de maşini, pietre smulse din pavaj şi pubele incendiate, acoperite prompt sub un val de gaze lacrimogene lansate de forţele de ordine.

Un centru comercial din piaţă a fost închis de la primele semne de violenţe. Câteva zeci de persoane în negru şi cu cagule au atacat cu pietre intrarea în centru, precum şi vitrinele unui hotel învecinat, a constatat AFP.

Şi pompierii au intervenit de mai multe ori pentru a stinge pubelele în flăcări şi focul care cuprinsese un utilaj de construcţii din piaţă.

Pe o baracă de lângă şantier se putea citi mesajul: „Macron, pentru noi e prima aniversare, pentru tine ultima”.

Mişcarea „vestelor galbene” a fost lansată la 17 noiembrie anul trecut, fiind iniţial un protest împotriva introducerii unei taxe pe carburanţi, aminteşte AFP.

×
x close