Cunoscut ca Xsser, virusul este capabil să colecteze date precum mesajele text, fotografiile şi parolele din dispozitivele mobile, a precizat compania Lacoon Mobile Security.
Virusul este găzduit de acelaşi domeniu care conţine şi un program fals pentru sistemul de operare Android, care a fost prezentat ca o aplicaţie pentru organizarea protestelor şi a fost distribuit în Hong Kong săptămâna trecută.
"Atacurile care vizează atât dispozitivele iOS cât şi pe cele cu Android sunt rare şi indică faptul că ar putea fi coordonate de o organizaţie foarte mare sau de un stat", a afirmat Lacoon într-un comunicat.
Hong Kong se confruntă cu cea mai gravă criză politică de când insula a fost retrocedată Chinei, în 1997, după ce mii de persoane au ieşit în stradă în semn de protest faţă decizia Beijingului, anunţată în august, de a permite votul universal pentru alegerea premierului local în 2017, păstrând, totuşi, controlul asupra candidaturilor.